Din oras

Cum a operat o familie de romi, cu tot cu copii, ca să fure un telefon mobil în zona Cluj Arena

Proprietarul unui stand cu sucuri naturale pe aleea Stadionului a rămas, aseară, fără telefonul mobil după ce o familie de romi i l-a furat de pe tarabă. Deocamdată, Poliția nu i-a prins pe hoți, deși există fotografii și imagini video cu făptașii.

A fost nevoie de doar câteva clipe de neatenție ca bărbatul să rămână fără telefon.

“Aseară am mers la închidere, ca de obicei. Am un scaun pus acolo și telefonul era pe pupitrul de la intrare, iar eu, 10 metri mai încolo, discutam cu cineva, eram cu spatele. Între timp s-a apropiat grupul acesta de romi, părinții i-au distras pe angajați și probabil i-au și incitat pe copii, că se vede din imagini momentul furtului și apoi au plecat cu toții. Furtul a avut loc la ora 21.45, eu am sunat la 112, s-au deplasat un echipaj de la Secția 4, am trimis pe mail imagini.  Cred că dacă se mișcă acum în primele 24 de ore vor fi prinși că sunt ușor de identificat plus că vor duce telefonul la amanet, probabil. Mai sunt și camerele de supraveghere ale Primăriei în zonă”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, D.M., victima hoților care au operat în familie.

Ancheta este în desfășurare. Deocamdată, hoții nu au fost prinși.

“La secția 4 Poliție a fost depusă o plângere penală, colegii fac verificări, ancheta este în desfășurare, încă nu au fost prinși făptașii”, a declarat Traian Morar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version