Intre costume populare, margele, bice si ceramice savante, la targul adus de Transilvania Fest in Piata Unirii face furori si un stand cu cojocele cochete, cu blanita moale de oaie. Afacerea se misca, are clienti si in alte tari, supravietuind recesiunii datorita ingeniozitatii cojocarului care o detine: a renuntat la maneci pentru a putea sa isi pastreze preturile si publicul.
Cristian Beldean a invatat cojocaria din familie si, ca orice mester care se respecta, precizeaza din capul locului cu un zambet larg ca, de fapt, a furat-o.
“S-a transmis din generatie in generatie. Socrul meu a lucrat pentru CAP si apoi am continuat noi afacerea, eu si sotia. Sunt 24 de ani de atunci”, isi incepe omul povestea.
Drumul pana la cojocelele cochete, care atrageau deopotriva la stand cucoane elegante si copilasi fermecati de blanita moale, nu e deloc usor.
Pieile se cumpara de la un centru de achizitie care a supravietuit miraculos la Dej, dar si de la ciobani locali.
Pielea ajunge la cojocar in stare cruda, presarata cu sare, asa e tinuta 24 de ore in niste bazine cu apa, dupa care se descarneaza manual sau, dupa caz, cu o masina si se pune la uscat. Urmeaza o noua baie, de 4 zile, intr-o solutie speciala care contine acid formic, sare si putin crom. Se usuca, se spala cu detergent si se scutura bine intr-un butoi cu rumegus si benzina, pentru degresare. Spre final, pielea se slefuieste, se intinde si se vopseste, dupa care lana este tunsa si uniformizata. Tot cei 5 membri ai echipei cojocarului de la Dej sunt si cei care croiesc cojoacele si le cos.
Pe langa magazinele de artizanat, cojoacele de la Dej se mai vand cu succes si la vecini, in Ungaria, Slovacia sau Polonia. Jumatate din clienti sunt romani, jumatate straini.
“Ei ne dau modelele si noi le pregatim”, explica dejeanul.
Cum i-a afectat criza afacerea?
“Uitati-va la cojoace. Ce va sare in ochi? Sunt fara maneci! Pana la criza faceam haine, acum facem veste. A fost solutia sa economisim material ca sa putem pastra pretul scazut. Pretul mic ne tine clientii multumiti!”, dezvaluie Beldean.
Atelierul din Dej a produs si haine de piele pentru jandarmi, pelerine – cojoace pana la pamant, cu maneci lungi si gluga, precum si popularele “alendeloane” care s-au cerut mult si inca se vand ca painea calda in Moldova.
Ciobanii isi comanda la firma dejeanului sube din piei de oaie, iar cei care au bebelusi se bucura sa gaseasca aici un soi de plic de blanita in care copilasul doarme dus, la adapost de frig, in lunile de iarna.
Mesterii au croit aici si cuverturi de pat, dar si cojocele dichisite pentru diversi cantareti de muzica populara, din care Beldean isi mai aminteste doar numele Irinei Loghin.
Daca il intrebi de ciudatenii, omul pomeneste mai intai de costumul de extraterestru pe care i l-a comandat un alpinist.
“Am facut pantaloni de blana de oaie continuati cu bluza cu maneci si gluga. Asa a vrut, asa am facut”, descrie omul bizareria.
Un cojoc te poate tine o viata, unele se pot spala in masina de spalat, altele, cele colorate, la curatatorie.
De anul viitor, Cristian Beldean se gandeste sa reia productia de cojoace cu maneci, incredintat ca urgia crizei e pe duca. Totusi, il macina o problema fara leac: nu isi gaseste muncitori.
“Am utilaje care stau, nu are cine lucra la ele. Am pus anunturi peste anunturi la ziar si nu s-a prezentat nimeni, niciodata. Someri sunt cat ii lumea la Dej, dar oameni care sa munceasca, nu. As lua si ucenici, tineri, pe care sa ii cresc, ca oricum nu am mostenitori, dar nu mi se arata”, isi varsa omul naduful.