In vizor

Cum a evoluat averea senatorului Cordos in doua mandate de parlamentar. De la Hyundai la Audi

Scris de 699

Ziar de Cluj va propune o serie de materiale care urmaresc evolutia averii clujenilor cu importante functii publice. Cum s-au imbogatit, sau, dimpotriva, cum au lasat un job mai bine platit pentru activitatea in sfera publica, in ce fel a evoluat avutia acestora in ultimii ani.

Alexandru Cordos este unul din cei patru chestori ai Biroului Permanent al Senatului Romaniei. La cei 53 de ani ai sai, Cordos se recomanda Jurist, Economist si Doctor in Filosofia Dreptului. A absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti in 1990, iar sapte ani mai tarziu Facultatea de Drept a Universitatii Babes Bolyai. In 2013 a obtinut titlul de doctor in Filosofia Dreptului la Universitatea de Nord din Baia Mare.

Cordos nu a fost strain de functii publice dinainte sa fie demnitar. Timp de doi ani, intre 2001 si 2003, Alexandru Cordos a fost director in Prefectura Cluj. La acea vreme prefect era Vasile Soporan, ulterior deputat PSD. Apoi in 2003 il ia sub aripa sa Ioan Rus, iar Cordos ajunge sa fie directorul Grupului Tiriac de la RMB Inter Auto pana in 2008, cand ajunge senator pentru prima oara. Intre timp, in perioada 2004-2008, a fost consilier local al municipiului Cluj-Napoca.

In 2008, la inceput de mandat, senatorul Cordos avea un teren in comuna Feleacu, achizitionat in 1997 si unul in Turda, mostenit de la parinti in 1992. De asemenea avea un apartament cumparat in 2001, de 86 de metri patrati in Cluj, care valora peste 160.000 de lei. Senatorul PSD mai avea o casa de vacanta in constructie in Feleacu, de 98 de metri patrati. Conducea un autoturism marca Hyundai, fabricat in 2006, iar valoarea bijuteriilor de familie se ridica la 6.000 de euro. In conturi avea peste 100.000 de lei, si avea si 28.000 de euro datorii la BRD si la ING. In anul precedent senatorul a avut un venit salarial de 110.000 de lei, adica peste 9.000 de lei lunar.

In 2009, averea a ramas la fel, iar venitul incasat in 2008 de la RMB Interauto si de la Senat s-a ridicat la 117.800 de lei. In 2010 s-au imputinat banii din contul BRD de la 22.000 de lei la 5.000 de lei. Indemnizatia de senator a fost de aproape 69.000 de lei, adica in jur de 5.700 de lei lunar.

Un an mai tarziu au mai “disparut” 1.000 de lei din contul BRD si a aparut o datorie noua de aproape 49.000 de lei, la aceeasi banca. In schimb indemnizatia de senator a crescut la 62.000 de lei pe an.

In declaratia depusa in 2012, la final de mandat, care vizeaza anul precedent disparuse fondul de investitii de 40.000 de lei de la Raiffeisen Bank si contul de la BRD s-a reintregit, ajungand din nou la 5.000 de lei. Casa de vacanta din Feleacu este tot in constructie, dar au crescut din nou datoriile catre BRD, ajungand la 177.000 de lei in total. Din functia de senator a castigat 51.000 de lei, si si-a luat un second job, de asistent universitar la Facultatea de Drept a Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, de unde a luat 2.700 de lei.
Din declaratia din 2013 dispar bijuteriile de familie de 6.000 de euro, si apare faptul ca senatorul Cordos si-a vandut masina cu 5.000 de euro lui Daniela Chivu in 2009, chiar daca vehiculul aparea si in declaratiile precedente in proprietatea sa. Indemnizatia de senator a fost de peste 55.000 de lei, iar de la Universitate a mai luat in jur de 2.000 de lei. Apoi in declaratia din 2014, pentru anul precedent, apare achizitia unui autoturism Audi, fabricat in 2009. In contul BRD mai are doar 1.500 de lei, dar indemnizatia de senator pe anul 2013 a insumat peste 70.000 de lei, adica in jur de 5.800 de lei. Pentru activitatea de cadru universitar la Universitatea Dimitrie Cantemir a fost remunerat cu 15.000 de lei. Alti 1.300 de lei a luat de la arendarea terenului agricol din Turda.
In 2014 familia Cordos a ramas fara apartamentul cumparat in 2001, printr-o hotarare judecatoreasca. Astfel casa de vacanta aflata in constructie inca din 2008 din Feleacu, s-a transformat in casa de locuit in ultima declaratie de avere. In contul BRD sunt 3.000 de lei, iar datoriile sunt neschimbate. Pe de alta parte senatorul si-a imbogatit activitatea si pe langa functia de parlamentar si cadru didactic a devenit si expert pentru filiala ieseana a Academiei Romane. De aici a incasat peste 26.000 de lei in 2014, la care se adauga peste 13.000 de lei de la Universitate si aproape 59.000 de lei de la Senat.

In luna aprilie senatorul Alexandru Cordos s-a autosuspendat din toate functiile pe care le avea in PSD, fiind cercetat pentru complicitate la trafic de influenta.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 15 hours Sport
    DACĂ TOT DĂ ACEST ”GIGI BOCALI” AL CLUJULUI 2 MILIOANE DE EURO, U Cluj a avut o prestație execrabilă la Arad
  • Acum 16 hours Eveniment
    NU, nici asta nu e glumă de 1 Aprilie: Primăria Cluj-Napoca a pierdut procesul cu Curtea de Conturi, după ce a băgat peste 3 milioane de lei din bugetul local în buzunarele unor firme de salubritate. Nici județul nu e mai prejos: Urmează tura din acest an, de 31 milioane de euro prădată în salubritate
  • Acum 17 hours In vizor
    NICIO NOUTATE: Mediul privat ține economia României în spate. Pe banii privaților se face dezmățul bugetar
  • Acum 18 hours Politica
    NU E GLUMĂ DE 1 APRILIE, că guvernanții nu glumesc când buzunăresc: Ne paște un val nou de scumpiri
  • Acum 1 day In vizor
    Rareș Bogdan invocă ”forțe oculte“ care vor să-l compromită pentru că a deranjat la Bruxelles! Totul, după ce a apărut informația că ar fi cerut și el șpagă în scandalul de corupție de la Aeroportul Otopeni
  • Acum 2 days In vizor
    Mai ţineţi minte când Ziar de Cluj scria că “Pantelică de la “readepică” s-a pus pe şantajat operatorii de deşeuri cam fără frică”? Păi, pe anul 2022 a încasat de la operatorii de salubritate de peste 5 ori mai mult la Platforma temporară Pata Rât decât a plătit la CMID pentru eliminarea deșeurilor!
  • Acum 2 days Justitie
    EDUCAȚIE CU BĂTĂTORUL DE ȘNIȚERE: Un jandarm din Brașov, trimis în judecată la Tribunalul Militar Cluj, pentru rele tratamente și violență față de propriul copil. Pe ăștia îi caută cineva la cap când îi angajează?
  • Acum 2 days Din oras
    Cică și parcul ”Armătura” e aproape gata. Dacă și lucrătura aceasta arată a parc…
  • Acum 2 days Din oras
    AR FI DE RÂS, DACĂ NU AR FI DE PLÂNS: Directorul Eco Garden se laudă cu ce știe să facă UNTOLD într-o noapte: ”Am terminat de decopertat vechiul gazon”
  • Acum 2 days Politica
    Marcel Ciolacu, după negocierile cu vicepreședintele Comisiei Europene: ”Fermierii români vor primi ajutor din partea UE”
  • Acum 2 days Eveniment
    FRAUDĂ DE 2 MILIOANE DE EURO: Ucraineni cazați doar pe hârtie. Poliția a făcut descinderi și în Cluj
  • Acum 2 days Politica
    Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației
  • Acum 2 days Eveniment
    Bulgaria și România au înregistrat o scădere a prețurilor la energie electrică, ambele cu -8,44%
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE