Reportaj

Cum a ajuns un simplu profesor de informatica sa predea reteta succesului pentru sute de oameni

De la un modest profesor de informatica intr-un mic orasel de provincie, a ajuns sa detina o afacere prospera. Dan Oros este intruchiparea visului american: de cativa ani traieste din profitul firmei si preda celor din jur reteta succesului in viata, prin remodelarea subconstientului. Discursurile lui motivationale au adunat, deja, sute de adepti in intreaga tara.

Dan Oros a fost, multi ani, un modest profesor de Informatica, la o scoala din Simleu-Silvaniei, judetul Salaj. Tot in acea vreme a descoperit meditatia si yoga, astfel ca dezvoltarea spirituala a fost principala preocupare a barbatului, timp de zece ani.

In 2005, lipsurile materiale l-au ajuns, insa, din spate, asa ca a fost nevoit sa faca ceva. Era profesor, preda Informatica elevilor, iar timpul liber il dedica practicii spirituale. Asta, pana cand a ajuns la o criza financiara atat de adanca incat si-a dat seama ca nu mai putea sa isi cumpere carti, nu mai putea sa participle la seminarii si conferinte.

“Atunci am inceput sa inteleg ca, de fapt, trebuie sa gasesc un echilibru intre material si spiritual. E singura modalitate prin care poti sa ai o viata armonioasa. Altfel, intotdeauna ceva te va trage in jos”.

La inititiva unui prieten, cu bani imprumutati, a intrat pe piata produselor de intretinere corporala. Afacerea din domeniul Wellness o construieste si astazi. Este vorba de o linie de produse de intretinere corporala, Nu Skin.

“Atunci nu eram sociabil, eram ca iesit din pestera. Businessul asta m-a invatat partea de integrare sociala”, spune el.

“La inceput am fost cam paralel cu subiectul, pentru ca ceea ce eu stiam sa fac era sa meditez. Primii doi ani erau foarte dificili. Eu eram setat pe invers, invatasem cum sa nu-mi doresc lucruri materiale, cum sa ma detasez de lumea aceasta. Acum, trebuia sa incep sa ma focalizez sa am bani, pana la urma oricat de idealisti am fi, trebuie sa avem realismul sa intelegem ca fara bani nu poti sa traiesti in aceasta lume.Treptat, am inceput sa invat niste lucruri noi care mi-au permis sa dezvolt afacerea in 15 tari si sa creez un venit pasiv frumos. In ultimii patru ani, am trait in proportie de 90% din venitul pasiv pe care aceasta afacere mi-l genereaza”, arata clujeanul.

Nu Skin este o minifranciza detinuta de clujean, impreuna cu alti parteneri, iar afacerea s-a dezvoltat atat de mult in ultimii ani, incat a ajuns la o cifra de afaceri cu sapte zerouri, in euro.

Ce este proiectul Spanda

De anul trecut, Dan Oros s-a decis sa impartaseasca si celorlalti experientele prin care a trecut. Asa s-a nascut Proiectul Spanda, o serie de cursuri sutinute de acesta, pentru cei care doresc sa se dezvolte personal.

A pornit de la experienta sa personala si de la premisa ca insasi a dezvolta o afacere este o practica spirituala, daca ai atitudinea potrivita.

“Am vrut sa imbin intr-un mod armonios elementele de dezvoltare personala pe care le-am invatat in afacerea Nu Skin cu elementele spirituale pe care le-am invatat in Yoga, Zen, Taoism. La acestea, adaug elementele siintifice, in special din fizica cuantica”.

Proiectul este gandit sa fie structurat pe cursuri si tabere. Deocamdata, Dan Oros a lansat primul modul de curs si prima tabara, unde oamenii sunt invatati cum sa-si programeze mintea subconstienta.

“Mintea noastra are trei aspecte: mintea supraconstienta, mintea constienta, cu care operam zi de zi, si mintea subconstienta, care este mai putin cunoscuta, dar de fapt este cea mai importanta pentru viata noastra”, explica initiatorul.

Potrivit acestuia, puterea subconstientului este atat de mare, incat daca te programezi corespunzator, lucrurile pe care ti le doresti se si intampla.

Asta invata si cursantii lui: metode de a-si programa subconstientul, si modul prin care reusesc sa atinga echilibrul dintre lumea materiala si cea spirituala.

“Eu am fost intotdeauna o persoana care doar a spravietuit din punct de vedere financiar. De multi ani nu mai este cazul”, arata Dan Oros.

Ineditul cursurilor sustinute de clujean este acela ca cei care doresc sa li se returneze taxa de participare, pot cere banii inapoi, fara explicatii.

De la demararea proiectului, Dan Oros a reusit sa adune in jurul lui cateva sute de “adepti”, care au participat la speech-urile lui.

Cursul sustinut de profesorul de Informatica este gandit in asa fel incat sa poata fi utilizat de orice persoana, fara niciun fel de initiere spirituala.  Majoritatea dintre participanti obtin rezultate, mai spune el.

“Si daca unui om ii schimbi viata, satisfactia este extraordinara. Sunt multi care si-au imbunatatit viata. Unii si-au rezolvat probleme de sanatate pe care le carau dupa ei de ani de zile, doar pentru ca era o setare mentala care bloca procesul de vindecare. In mai putin de o luna, realizand niste tehnici extrem de simple, au reusit sa treaca peste greutati”.

Clujeanul ii invata pe oameni sa isi dezvolte credinte si convingeri, lucruri care devin programe automate si ne conditoneaza existenta. “Poti sa dezvolti credinta ca esti sanatos, si aceasta va crea o realitate conforma cu ea”, exemplifica el.

Acesta mai arata ca majoritatea oamenilor de succes se bazeaza pe puterea subconstientului.

“Am venit in contact cu foarte multi oameni, multimilionari in dolari. Absolut toti, fara nicio exceptie, stiau despre puterea subconstientului, le-a adus un succes extraordinar.Copiii care cresc in familii bogate ajung, la randul lor, bogati, independent unii de faptul ca au mostenit. E vorba de mediul in care au trait. Cand au fost copii, lor li s-a creat niste programe in subconstient, de prosperitate.  Oamenii bogati sunt bogati pentru ca in subconstient ei sunt bogati. Au cultivat de-a lungul timpului acele rezonante, si au creat apoi in viata lor ceva concret”.

Povestea pestisorului de aur si cele trei dorinte

Dan Oros are si o parabola dupa care se ghideaza, atunci cand povesteste cu cei din jur. El spune ca pestisorul de aur, este, de fapt, chiar subconstientul nostru, care ne poate indeplini nu doar trei dorinte, ci cate vrem noi.

“Faptul ca cineva este sarac ne arata un singur lucru: ca la nivel subconstient  si-a creat programe pentru saracie. Cand cineva e bogat, inseamna ca si-a creat programe pentru saracie. Cineva e sanatos. De ce? Pentru ca si-a creat programe de sanatate. Vestea buna este ca aceste programe nu sunt implacabile. Ceea ce numim destin inseamna suma impregnarilor subconstiente. Noi putem actiona asupra destinului, inlocuind programele vechi cu programe noi, care sunt introduse de noi in mod constient, exact in directiile pe care dorim sa obtinem rezultate”

Dan Oros isi doreste ca invataturile lui sa ajunga si in sistemul public de educatie, insa deocamdata acest lucru este imposibil. Totusi, un director de scoala din Radauti, care a participat la un curs de-al sau, si-a aratat intentia de a organiza o sesiune de pregatire pentru profesorii scolii.

Urmatorul curs sustinut de el se va desfasura in acest sfarsit de saptamana, la Cluj-Napoca, la Centrul Cultural Japonez.

Foto: facebook.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *