Rautacisme

Cum a ajuns medicul Gheorghiță Iacob, argatul personal al lui Lucan, să gestioneze comunicarea Institutului de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca?

Gheorghiță Iacob este un personaj uns cu toate alifiile. Medic din garda de lingăi care i-au ridicat osanale lui Mihai Lucan timp de două decenii, Gheorghiță crede că noi am uitat cum se târa, ca o râmă lipicioasă, în fața Dumnezoo-ului Său Medical. El crede că noi nu vedem că a renăscut din rahat precum pasărea Flocix și că, mai nou, organizează conferințe private de presă – cum a făcut, de exemplu, la recenta vizită la Cluj a ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pe care au ținut-o în secret. Au ținut-o spunem, pentru că sunt doi piarișdi în Institutul acesta – unu este Gheorghiță și altul este cântărețul/cameramanul/corespondentul/ziaristul cu firmă de “piar” Mircea Sime, poreclit și “Mă, pulă, hai pân’ la mine urgent” – poreclă dobândită de pe vremea când Lucan îl chema prin telefon ca pe un șorecar, sa vina la Lukmed sau Institut ca să-l pună să dea știri pe “Națională” despre cât e el, Domnezooul Transplantului de Rinichi, de deștept.

Aceștia doi guvizi au decis, de exemplu, că NCN, Ziar de Cluj, sau corespondentul Mediafax, Vasile Măgrădean, nu trebuie anunțați de vizita ministrei.

Dar Sime e prea puțin important pentru noi, mai important este că personajul acesta, Gheorghiță, argatul lui Lucan, face din nou jocurile pentru acesta și vorbește în numele Institutului – el care ar trebui să se ascundă de rușine pentru cât de nevertebrat moral a fost în ultimii 15 ani.

Să nu-i reamintim noi despre apetența sa pentru papetărie, în special plicuri, dar vrem să le spunem cititorilor o amintire tare dragă nouă, care arată gradul de mizerie caracterială a acestui personaj. Gheorghiță Iacob era atât de slugoi încât acceptase postura de frizer personal al cheliei lui Lucan pe care-l tundea în biroul său cu mașina de tuns – lucru care spune totul despre “dizidența-lui-Gheorghiță-în-dictatura-Lucanului”. Băi, Gheorghiță, să faci o școală grea ca UMF-ul și să accepți, voluntar, să fii slugă, este tare, tare trist…

La întrebarea pusă lui Gheorghiță cu inima deschisă, dacă a fost frizerul lui Lucan, acesta a zis:

“Acuma ce întrebări sunt astea… Dacă aveți poze, publicați-le. Eu știu că e un scandal pe tema asta. Dar acuma chiar așa… Am și eu viața personală, nu înțeleg de ce mă târâți pe mine aici. Nu am în fișa postului treaba asta, dacă asta m-ați întrebat. Acuma vreți să știți dacă am fost la petreceri… Am fost? Haideți că se exagerează… Dacă vreți să, să stigmatizati, asta e”, a spus medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *