Justitie

Cum a ajuns în arest un tânăr cu funcție din cauză că s-a ”blindat” cu droguri pentru Untold

Un tânăr manager de dezvoltare la o societate din Turda a ajuns în arest preventiv pentru că a procurat pastile Ecstasy și a vândut o parte unui tânăr din Germania, venit la Untold, recomandat de un fost coleg de școală din Scoția. Ghinionul turdeanului a fost că neamțului i s-a făcut rău după ce a luat o pastilă și a ajuns la Urgențe, unde a fost interogat de polițiștii antidrog. A doua zi, acesta a făcut denunț și s-a organizat flagrant în Parcul Engels, scrie Clujust.ro.

În 4 august, ora 22.30, prima zi de Untold, neamțul M.S.M a ajuns la UPU Cluj-Napoca după ce a înghițit o pastilă de Ecstasy, înainte de a merge la Untold. Nu a mai ajuns la festival, fiind luat de o autospecială SMURD și dus la Urgențe. Văzând starea lui, medicii au chemat polițiștii antidrog. Consumatorul le-a spus de unde a cumpărat drogul și a depus denunț la DIICOT.

În urma denunţului formulat, a fost organizată prinderea în flagrant a inculpatului A.B., astfel că la data de 5 august 2016 în jurul orelor 21,45 acesta a fost oprit, în zona parcului Engels situat în Piaţa Ion Agârbiceanu din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul marca BMW seria 3, înmatriculat în Franţa.

”Coroborat cu declaraţia suspectului M. şi cu împrejurarea concretă de comitere a faptei, apreciază că şi deţinerea celorlalte comprimate, respectiv a unui număr de 6 comprimate pe care inculpatul le-a predat organelor de poliţie judiciară în cursul zilei de 5 august 2016 au fost tot în scopul comercializării întrucât există câteva elemente de fapt cum ar fi: împrejurarea că inculpatul urma să se întâlnescă tot cu suspectul M., urma să se deplaseze la acelaşi festival şi, practic, modalitatea concretă de operare a fost identică cu cea din data de 04.08.2016.”, au precizat procurorii DIICOT Cluj.

Aceștia au formulat propunere de arestare preventivă, în care au arătat: ”În ceea ce priveşte temeiul de luare a măsurii arestării preventive, arată că cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 223 alin. 2 C.p.p. întrucât s-au avut în vedere mai multe aspecte şi anume: natura celor două infracţiuni care au fost săvârşite de către inculpat şi care în acest moment legiuitorul le prevede expres, atât traficul de droguri cât şi infracţiunea prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 la infracţiunile pentru care se poate lua o măsură preventivă, iar în ceea ce privesc elementele de fapt care, în opinia sa,  justifică cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv sunt pe de o parte, conduita pe care inculpatul a avut-o în data de 04.08.2016 şi anume i-a vândut unei persoane pe care nu o cunoştea decât tangenţial un număr mare de comprimate ecstasy pentru că la o tranzacţie un număr de 9 comprimate ar putea părea un număr mic din perspectiva apărării, dar se dovedeşte ca urmare a efectelor pe care le-a avut asupra suspectului M.  Acesta a ajuns la UPU din consumul unei singure pastile. Ulterior, inculpatul a fost de acord să comercializeze aceleiaşi persoane alte comprimate şi scopul era să se întâlnească cu persoana respectivă, pe de altă parte, s-au găsit asupra inculpatului, în autoturism, 10 pliculeţe plus încă 15.”

În propunerea de arestare, procurorul s-a referit strict doar la aceste 10 pliculeţe, deoarece până în acest moment analizele de laborator au confirmat natura substanţei doar cu privire la acestea, celelalte 15 urmand sa fie analizate cu ocazia întocmirii raportului de expertiza tehnico-ştiinţifică.

Potrivit reprezentantului parchetului, ”este evident faptul ca cele 10 pliculeţe plus cele 15 nu puteau fi deţinute de către inculpat în scopul consumului personal tocmai datorită faptului că se cunoaşte din practica judiciară şi din literatura de specialitate că dintr-un gram de astfel de substanţe se pot confecţiona până la 4 doze, ori aşa cum a susţinut inculpatul in faţa procurorului în cursul zilei de ieri este puţin probabil ca în cursul zilei de ieri, la festivalul Untold, ar fi consumat toate substanţele care s-au găsit la el in autoturism.

În plus, parchetul a mai avut in vedere diversitatea naturii substanţelor care au fost găsite asupra inculpatului sau care au fost predate de către acesta, lucru care ridică semne de întrebare şi care, în opinia sa, conturează un pericol concret pentru ordinea publică.

În plus, întreaga activitate a inculpatului, chiar dacă acesta are un loc de muncă, are o funcţie importantă, este cu atât mai gravă cu cât profitând de împrejurarea că are loc în acest moment acest festival de muzică Untold, la care participă zeci de mii de persoane, comercializarea unor astfel de substanţe este mult mai uşoară, iar identificarea persoanelor care distribuie astfel de substanţe şi tragerea lor la răspundere penală este mai dificilă pentru organele de urmărire penală. Aceste elemente de fapt fac să fie incident, în acest moment, în speţă, temeiul prev. la art. 223 alin. 2 C.p.p. În plus, luarea unei măsuri preventive privative de libertate în această fază este justificată şi de scopul prevăzut la art. 202 C.p.p., în special, acela al prevenirii săvârşirii unor noi infracţiuni.”

Inculpatul A.B. a declarat în fața judecătorului că ”pe suspectul M. l-a cunoscut personal doar în data de 04.08.2016 printr-o cunoştinţă comună care se află în Scoţia, ei cunoscându-se în urmă cu mai mulţi ani, la schi. Prietenul său din Scoţia i-a spus că acest băiat, care este medic în Germania va veni la concertul Untold, iar în măsura în care va reuşi să procure ceva, să îl ajute şi pe el. Arată că numitul M. a fost singura persoană căreia i-a dat acele 9 comprimate din stocul său personal, pe care şi l-a procurat cu greu şi i-a înmânt această cantitate la cererea acestuia. De asemenea, arată că, urmare a unui mesaj primit pe telefon de la această persoană şi întrucât nu a dorit să intre într-o discuţie telefonică cu acesta  urma să se întâlnească cu el şi în cursul zilei de ieri şi să îi spună că nu mai poate să îi ofere alte comprimate pentru că mai avea doar 6 bucăţi, care erau pentru el şi pe care le-a procurat extrem de greu. Arată că a ajutat-o pe această persoană pentru că acel băiat din Scoţia i-a fost coleg de şcoală şi pentru că acesta i-a spus că M. este o cunoştinţă de-a lui,  altfel nu interacţiona cu acesta. De asemenea, arată că nu a obţinut venituri dintr-o astfel de activitate, singura sa sursă de venit este statutul de angajat ca manager de dezvoltare la o societate din Turda, tatăl său, în luna ianuarie a suferit o intervenţie chirurgicală şi îi este foarte frică de reacţia acestuia dacă va afla despre situaţia în care se află. În plus, arată că nu doreşte să îşi piardă locul de muncă având în vedere că aceasta este singura sa sursă de venit, arătând că se va prezenta la organele de urmărire penală ori de câte ori va fi chemat şi va colabora cu acestea pentru bunul mers al anchetei, a fost extrem de sincer, nu are nimic de ascuns, nu este traficant de droguri, ci pur şi simplu a fost o întâmplare nefericită, pe care o regretă.”

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventuvă, motivând: ”în primul rând, la dosarul cauzei pot fi identificate probe  care conturează suspiciunea rezonabilă că  inculpatul  ar putea fi autorul infracţiunilor pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale (….)

În opinia noastră, aceste declaraţii ale inculpatului nu sunt sincere deoarece, dincolo de faptul că inculpatul a fost prins în flagrant la întâlnirea stabilită cu suspectul M.S.M., având asupra 6 comprimate ecstasy şi numeroase pliculeţe conţinând substanţe care pot avea efecte psihoactive, după ce, cu doar o zi înainte îi vânduse  acestuia o cantitate deloc neglijabilă de comprimate ecstasy, al căror consum a determinat internarea consumatorului în regim de urgenţă, există o serie de împrejurări de fapt care dovedesc intenţia inculpatului de comercializare a acestor substanţe ocazionat de participarea la festivalul Untold, respectiv, cantitatea de substanţă interzisă deţinută de acesta şi  diversitatea naturii substanţelor deţinute, în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011 fiind reţinute ca modalităţi alternative de comitere transportul, manipularea procurarea, stocarea şi depozitarea, activităţi ilicite recunoscute de către inculpat, până în prezent stabilindu-se  că este vorba de cantitatea de aproximativ 250 grame. De menţionat este faptul că din această cantitate se pot confecţiona în jur de 125 de doze, motiv pentru care considerăm că susţinerea inculpatului referitoare la împrejurarea că a comandat de pe internet cantitatea respectivă pentru propriul consum nu corespunde realităţii şi nu poate fi avută în vedere.

(….)

În privinţa faptelor săvârşite, trebuie observat faptul că recent, infracţiunea de efectuare de operaţiuni ilegale cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive  a fost inclusă printre cele care permit arestarea preventivă a unei persoane, în ciuda faptului că  limitele de pedeapsă nu s-au modificat, impunându-se adaptarea acestora la noile realităţi care descriu consumul de astfel de substanţe ca un adevărat fenomen infracţional, iar în privinţa infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, gravitatea deosebită a acesteia  se desprinde atât din norma de incriminare, respectiv analizând pedeapsa prevăzută de legea penală, cât şi din analiza concretă a modului de săvârşire, inculpatul comercializând o cantitate mare de comprimate ecstasy unei persoane care din cauza consumului a ajuns la spital, intenţionând în interval de doar o zi, să mai vândă circa 6 comprimate, activitatea infracţională fiind stopată de intervenţia organelor judiciare penale, pluralitatea modalităţilor alternative de comitere, cantitatea mare de droguri de mare risc vizată dar şi diversitatea şi cantitatea însemnată de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive  deţinută de inculpat care în opinia noastră, nu erau destinate în mod cert consumului propriu al acestuia

În acelaşi timp, judecătorul observă raportat la fişa de cazier depusă la dosar, că inculpatul  se află la prima confruntare cu legea penală, există date că ar avea un loc de muncă stabil iar în faţa organelor judiciare penale a adoptat o poziţie relativ sinceră şi cooperantă, chiar dacă a negat intenţia de comercializare a substanţelor deţinute asupra sa la data de 5 august 2016.

Pe de altă parte, în cauza de faţă, din modul de derulare al activităţii infracţionale,  gravitatea deosebită a faptelor imputate, modalitatea concretă şi mijloacele de săvârşire a acestora, împrejurările în care au fost comise, urmările consumului de droguri asupra sănătăţii persoanelor, în contextul proliferării masive a acestui fenomen, scopul urmărit cel mai adesea, fiind acela al obţinerii facile a unor avantaje materiale, cât şi faţă de circumstanţele personale ale inculpatului,  reies probe certe că lăsarea sa în libertate poate prezenta un real pericol pentru ordinea publică.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *