Vocea ta

Cu toate că se confruntă cu o acută criză de sânge, Centrul Regional de Transfuzie Cluj este închis luni și marți

Scris de 269

Centrul Regional de Transfuzie Cluj duce o lipsă cronică de donatori, una care se acutizează mai ales vara, în perioada concediilor, când numărul donatorilor de sânge scade drastic. Un grup de clujeni inimoși au inițiat o campanie pentru încurajarea donării de sânge, în această perioadă critică, în care este cea mai mare nevoie de donatori. Ei s-au mobilizat pe Facebook, s-au învoit de la serviciu și au ajuns astăzi, 14 august, în fața Centrului Regional de Transfuzie, pe care l-au găsit închis. Bugetarii angajați aici erau liberi, își făceau siesta, aflați în weekendul prelungit până marți, oferit, din câte se pare, prin decizia Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj.

Ajuns la ora 8 dimineața, într-o zi de luni, în fața porții închise cu lacăt a Centrului Regional de Transfuzie, împreună cu încă 30 de clujeni, Alin Pop, organizatorul campaniei „Ți-ai da 7 minute pentru o viață?”, a constatat că, cu toate că moartea nu își ia zile libere, oamenii aflați în slujba salvării de vieți și-au luat:

Moartea nu-şi ia zile libere!

Așa să știi, manager (sau ce eşti) al Centrului de Transfuzii Cluj!

Am fost vreo 25. Poate 30. Nu mai contează.

Daca era unu și tot era mult! Pentru că ăla unu, salva 3 vieți. 

Am fost să DONĂM SÂNGE! La ora la care TU DORMEAI! 

Ti-e bine? Înmulțește 30 cu 3 și vezi dacă-ți va fi la fel de bine.

Nu știu dacă decizia de a închide Centrul într-o zi de luni (și nu marți – cea dată liberă de la stat, de Sf. Maria) îți aparține ție sau celor de la Direcția de Sănătate Publică sau celor din Minister. Ce știu, e că sunteți niște INCONȘTIENȚI! 

Când la fiecare 3 secunde cineva are nevoie de sânge, tu închizi Centrul de Transfuzii 4 zile la rând! 

Când viața unui copil născut prematur, a unui bolnav de cancer sau a unuia care a fost zdrobit într-un accident de mașină atârnă de punguța aia de sânge pe care fiecare dintre noi așteptam să le-o oferim în fața unei porți încuiate cu un lacăt chinezesc, tu dormeai! Sau îți savurai cafeaua.

Și află că dintre ăia 25-30 care am mers să donăm (unii cu toată familia!), mai bine de jumătate s-au învoit de la serviciu! Pentru că ei nu erau în zi liberă, ca și tine. S-au învoit 3 ore pentru a salva 3 vieți.

Puteai să anunți măcar că ți se rupe! Că mai ciupești două zile libere, să fie de-o mini vacanță. Poate tipa aia cu coasa-n spate se uita și ea pe net, pe pagina ta și vedea că e închis. S-ar fi reorganizat și ea, cine știe…

Dar, cred că mai simplu ar fi sa te reorganizezi tu. Și să-ncepi cu o mică demisie. Una de-aia cât 90 de vieți. Alea la care te invit să te gândești în astea două zile de relaxare pe care ți le-ai oferit în schimbul lor.

Noi vom reveni.

Campania “Ți-ai da 7 minute pentru o viață?” va continua. 

Pentru că SUNTEM OAMENI!

Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit!”, a scris pe Facebook Alin Pop, organizatorul campaniei de donare de sânge. 

Ziar de Cluj a sunat astăzi la numărul de telefon afișat pe site-ul oficial al Centrului de Transfuzie Cluj. Reprezentanta Centrului ne-a confirmat faptul că Centrul de Transfuzie este închis luni și marți, specificând că necesarul de sânge se asigură și în aceste condiții și că Direcția de Sănătate Publică a decis închiderea Centrului în zilele de 14 și 15 august, cu recuperarea ulterioara a zilelor libere. Viețile care s-ar putea pierde din cauza lipsei de sânge, ca o consecință directă a închiderii Centrului de Transfuzie, nu ar mai putea fi însă recuperate niciodată. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 16 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 19 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 21 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 22 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 22 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 23 hours Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
  • Acum 2 days PubliNews
    Femeia anteprenor și inspirație pentru noi începuturi
Citește și...
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]

Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]