Politica

Cu o operativitate demnă de Evul Mediu, prefectul Gheorghe Vușcan a emis ordinul de încetare a mandatului penalului primar liberal de Râșca

În 6 iulie, Curtea Constituționala a decis, în unanimitate, că aleșii locali care sunt condamnați la închisoare cu suspendare își pierd mandatul. Motiv pentru care i-am solicitat prefectului județului Cluj, Gheorghe Vuscan, să ne explice ce va face cu primarii aflați în această situație, în urma deciziei Curții. Despre Ioan Morar, primarul liberal al comunei Râșca, care fusese condamnat în noiembrie anul trecut de Judecătoria Huedin la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, prefectul Gheorghe Vușcan ne-a declarat atunci că va aștepta definitivarea cauzei.

“Știm că la Râșca există o speță. Noi am contactat secretarul primăriei încă dinainte de alegeri. Am aflat de pe site-ul Curții de Apel că exista și acolo o sentință definitivă și irevocabilă, numai că noi nu putem emite acel ordin până când secretarul comisiei nu întocmește un referat și ne transmite acel referat, cu speța respectivă însoțit de sentință. Ori, până în acest moment noi nu am primit acest referat de la secretarul comunei Râșca, în consecință nu am putut  lua o decizie. Vom face solicitare în scris instanței să primim și noi o hotărâre completă nu doar minuta de încheiere a ședinței de pe site. În toate cazurile vom dispune aceleași măsuri pe care le-am dispus și până acuma, chiar dacă se suprapune motivația CCR cu ceea ce am aplicat și noi până acum vom aplica în continuare aceeași metodă și vom trata în aceeași reglementare legală situațiile care sunt în județul Cluj”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Gheorghe Vușcan.

Realizați cam cât a durat schimbul epistolar dintre Prefectură și secretariatul comunei Râșca dacă numai ieri s-a putut emite ordinul privind încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului lui Ioan Morar Ioan, primar al comunei Râșca, județul Cluj, ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a pedepsei.

Poate dacă încercau cu diligența sau un pelerinaj cu pasul până la Râșca, erau și funcționarii Prefecturii Cluuj mai operativi. Au trecut, totuși, patru luni de la momentul în care pe siteul Curții de Apel s-a publicat o sentință definitivă și irevocabilă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version