Politica

Cu atenţie şi îngrijorare, preşedintele Iohannis a dat nişte declaraţii de ne-a băgat pe toţi în ceaţă. BONUS: Cum presa „quality” a făcut o ştire, poate chiar două, din mai nimic

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că mandatele președintelui Iohannis au fost ”au fost ani pierduți” din cauza unor ”ranchiune și discuții politice și a unor decizii luate în acel moment”. Azi, joi, data stelară, după ce a analizat cu atenţie şi îngrijorare, cele afirmate duminică de către preşedintele PSD, şeful statului a declarat că ”unii politicieni merg la televizor şi îi ia gura pe dinainte”. Întrebat şi de rotativa guvernamentală prevăzută să aibă loc în luna mai, a declarat că va lua  ”decizia care mi se va părea cea mai bună pentru România”. De notat că președintele Iohannis nu a făcut nici o referire la protocolul semnat între PSD și PNL, care prevede că după rotativa prevazută pentru luna mai viitorul premier va fi de la PSD.

”Câteodată unii politicieni merg la televizor şi îi ia gura pe dinainte ca să zic aşa, dar nu cred că cineva a uitat sau nu a înţeles că această coaliţie a apărut dintre nevoie. Ţara trebuie să fie guvernabilă şi ţara trebuie să aibă un guvern stabil în aceste vremuri tulburi şi atunci trebuie să avem puterea interioară să trecem cu mai mult sau mai puţină lejeritate peste anumite declaraţii mărunte şi să vedem care este în realitate interesul României. (…) Și atunci când coaliţia va decide să facă o schimbare de guvern, se vor prezenta toate părţile interesate, îmi vor prezenta punctele de vedere şi în conformitate cu Constituţia voi lua atunci decizia care mi se va părea cea mai bună pentru România”.

Bun prilej pentru discuţii inutile şi „jurnalism” de „exclusivitate”.

G4Media.ro l-a întrebat pe Marcel Ciolacu cum comentează şi acesta a comentat:

”Asta am spus mereu. Nominalizarea premierului este atributul președintelui. Prin urmare, este alegerea domniei sale dacă va continua stabilitatea oferită de PSD actului de guvernare sau să arunce țara în haos”.

Interesant este altceva – şi anume reacţia preşedintelui Klaus Iohannis la scnadalul cu „dottoratul” lui Bode:

„Din câte am înțeles din spațiul public este adevărat că acolo sunt probleme” care „trebuie luate foarte în serios”. (…) „Eu am încredere că în PNL și dl Bode personal vor analiza aceste chestiuni și impactul politic. Mă aștept ca cel târziu până la rocadă sau rotația guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”.

Realizaţi că e un progres în capacitatea de reacţie a preşedintelui după ce, la începutul lunii ianuarie, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a stabilit că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ester “profund viciată”, Comisia confirmând astfel un “plagiat și (o) citare defectuoasă și incorectă”.

Mai ales că, după cum lesne se poate observa, TOTUŞI, preşedintele Klaus Iohannis a pomenit despre „rocada sau rotaţia guvernamentală” – nu cum, cu răutate, am scris noi, jurnaliştii „quality” care am reuşit să facem o ştire, poate chiar două sau trei, din mai nimic, aşa cum fac şi nevestele o ciorbă sau scandal.