Focus

Cu animăluțul de companie, în vacanță – moft sau necesitate. Tu știi care sunt actele de care ai nevoie ca să îl iei cu tine?

Tot mai mulți clujeni au animale de companie, de la căței la pisici până la animale exotice. Toate sunt bune și frumoase până când apare momentul concediului. Atunci încep bătăile de cap: las animăluțul la rude sau prieteni, îl duc la pensiunea pentru animale sau îl iau cu mine în concediu? Cele mai simple variante sunt primele două, dar există riscul ca patrupedul sau înaripatul să intre în depresie din cauza lipsei stăpânilor sau să nu fie bine îngrijit.  

Astfel stând lucrurile, multe animale de companie își însoțesc stăpânii în călătorii și așa se poate bucura toată lumea de vacanță. Dacă vă încadrați în categoria celor care vor să își știe animăluțul aproape și în perioada concediului, trebuie să știți că animalele de companie au aproape aceleași obligații ca și oamenii când este vorba de acte. Pașaportul este unul din actele obligatorii de care are nevoie patrupedul pentru a părăsi teritoriul țării în condiții legale.

Pașaportul se face la cabinetul veterinar și este o operațiune destul de simplă. Dacă în cazul oamenilor, realizarea unui pașaport este destul de complicată și presupune așteptat la cozi ore în șir, în situația animăluțelor este mult mai simplu.

„Nu durează foarte mult operațiunea pentru pașaport. Este nevoie de transcrierea din carnet în pașaport a fiecărui vaccin și a fiecărei serii în parte, și a deparazitărilor. Am făcut pașapoarte la câini, pisici, inclusiv și dihori. Pașaportul se face pe loc, la medicul veterinar. Dacă animalul nu este vaccinat se fac vaccinările, dar atunci animalul nu poate părăsi țara o anumită perioadă de timp până își face anticorpi vaccinarea”, spune un medic veterinar de la cabinetul veterinar Veterinarius din Cluj-Napoca.

Tariful pentru obținerea pașaportului pentru animalul de companie este între 100 și 200 de lei, depinde dacă are sau nu microcip.

Condițiile pentru obținerea pașaportului sunt: animalul să fie identificat cu un microcip, animalul să fie vaccinat contra rabiei după data identificării și cu cel puțin 21 de zile de a intra pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, animalul să fie însoțit de un pașaport conform modelului prevăzut de legislația europeană, eliberat de către un medic veterinar autorizat de autoritatea competentă, animalul să fie examinat clinic cu 24 de ore înainte de a părăsi România de către un medic veterinar.

Legea europeană spune clar că toate animalele de companie au nevoie de pașaport pentru a fi scoase din țară. Iată ce se înțelege prin sintagma „animal de companie” conform legislației UE: animalele aparținând speciilor: câini, pisici, dihori domestici, nevertebrate (cu excepția albinelor și a crustaceelor), pești tropicali ornamentali, amfibieni, reptile, toate speciile de păsări (cu excepția celor de curte), rozătoare și iepuri domestici.

Cel mai important este ca proprietarul patrupedului trebuie să se asigure ca vaccinul antirabic din pasaport este valabil, altfel e necesară reînnoirea vaccinului.
În cazul în care stăpânii nu au posibilitatea să își ia cu ei în străinătate animalele de companie, au la dispoziție pensiunile pentru animale. Aici, contra unor tarife stabilite de proprietarii pensiunii, stăpânii își pot lăsa animalul de companie în grija angajaților, care vor avea grijă ca animalul să fie hrănit, să se joace și să se plimbe.  

Proprietarii de patrupede spun că la pensiune li se pare mai sigur decât la rude sau la prieteni.

„La un moment dat am lăsat cățelușa la niște vecini și din greșeală s-a strecurat prin gard și a fugit printre mașini. Noroc că au sesizat rapid lipsa ei și au găsit-o imediat. Știu că nu era greșeala nimănui și că a fost un accident, dar de atunci prefer să o las la o pensiune de animale. Așa știu că dau un ban și este îngrijită și bine păzită”, spune Adina din Cluj-Napoca, stăpâna unei cățelușe din rasa Bichon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *