Analiza

Creștere COLOSALĂ a facturilor la gaze naturale pentru clădirile Consiliului Județean Cluj. Recordul este o majorare de 545% pentru unul dintre imobile

În ultimele luni, facturile la gaze naturale și energie electrică au crescut mult atât pentru persoanele fizice cât și pentru companii și instituții de stat. Majorările au fost în medie de 20-30%, dar în unele cazuri chiar s-au dublat. Au apărut aceste creșteri ale prețurilor la utilități deși în octombrie 2021 a fost adoptată o lege privind plafonarea prețurilor la curent și gaze. Dacă vă consolează în vreun fel, creșterea prețului la gaze și curent este o problemă globală, deci nu suntem singurii care plătim mai mult.

Majorarea facturilor în acest sector este dovedită și de buletinul statistic de prețuri publicat de Institutul Național de Statistică. Potrivit documentului citat, în perioada octombrie – noiembrie 2021 prețurile au crescut cu aproximativ 30% la energie electrică și aproximativ 50% la gaze față de aceeași perioadă a anului anterior.

În principiu, prețul la gaze s-a majorat ca urmare a faptului că în 2021 a crescut foarte mult cererea de gaze față de anul 2020. Mai mult, în nordul Europei, au fost închise temporar unele câmpuri din cauza unor lucrări de întreținere, ceea ce înseamnă că oferta a ajuns să avem de-a face cu un deficit foarte mare de ofertă la o cerere care crește foarte mult.

Acesta fiind, pe scurt, contextul, să vedem cu cât s-au majorat facturile la gaz și energie de la o lună la alta pentru instituțiile de stat. Ziar de Cluj vă va prezenta schimbările de preț în cazul majorității acestor instituții.

Astăzi vă arătăm cu cât au crescut facturile în cazul clădirilor Consiliului Județean Cluj.

GAZE NATURALE

Pentru sediul Consiliului Județean de pe Calea Dorobanților nr. 106, factura la gaze naturale s-a majorat în ianuarie cu 437% față de luna decembrie a anului trecut. Dacă în decembrie, s-a achitat o factură de 7905 lei, în ianuarie a fost emisă o factură în valoare de aproape 42.500 lei. În acest context trebuie precizat faptul că consumul a crescut cu 28% de la o lună la alta.

Hotelul Univers T, aflat în subordinea Consiliului Județean, a primit în decembrie o factură de 8.277 lei, iar în ianuarie 2022 valoarea facturii a ajuns la 39.103 lei. Rezultă o majorare de 372%. În cazul Hotelului Univers T, consumul a crescut cu 13%.

Cluj Arena a achitat în decembrie 2021 o factură la gaze naturale în valoare de 53.222 lei, iar în ianuarie s-a majorat cu 50%, ceea ce înseamnă o valoare a facturii de 79.900 lei. Consumul de gaze naturale la Cluj Arena s-a majorat în ianuarie cu 47% față de decembrie.

Pentru un imobil situat pe strada Horea nr. 40, Consiliul Județean a plătit în decembrie 2021 o factură de aproape 900 lei, iar în ianuarie s-a majorat cu 545%, de unde rezultă o factură de 5761 lei. În acest caz, consumul de gaze a crescut cu 55%.

ENERGIE ELECTRICĂ

Pentru sediul Consiliului Județean de pe Calea Dorobanților nr. 106, factura la energie electrică a crescut cu 99% în ianuarie comparativ cu decembrie deși consumul a fost același. Astfel, de la o factură de 15.294 lei în decembrie s-a ajuns la o factură de 30.472 lei în ianuarie 2022.

Hotelul Univers T a avut de achitat în decembrie o factură de 3.546 lei, iar în ianuarie 2022 factura a ajuns la 11.740 lei, de unde rezultă o majorare de 231%. Trebuie menționat faptul că consumul de energie electrică a crescut cu 19% în ianuarie față de decembrie 2021.

Pentru Cluj Arena, factura la curent a crescut cu 22%, de la 57.932 lei în decembrie la 70.473 lei în ianuarie. Și consumul a crescut tot cu 22%, deci în cazul Cluj Arena creșterea facturii este conform creșterii consumului de energie.

Pentru imobilul de pe strada Horea nr. 40, factura la curent a crescut cu 21%, conform creșterii consumului tot cu 21%. Astfel de la o factură de 630 lei în decembrie s-a ajuns la o factură de 765 lei.

Citește și:

Instituțiile de stat, „arse” la buzunar de creșterile de preț la utilități. Cu cât s-au majorat facturile la gaz și curent la Biblioteca Județeană Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version