In vizor

Credincioșii vor putea participa la Slujba de Înviere

Scris de 34

Premierul Florin Cîțu a avut azi o întrevedere cu reprezentanții cultelor religioase în urma căruia s-a stabilit că restricțiile de circulație vor fi prelungite pentru ca toți credincioșii să poată participa la Slujba de Înviere. 

„Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții cultelor religioase din România. Am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale, sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară. Discuția de astăzi mi-a confirmat că există deplină înțelegere din partea tuturor privind prioritatea perioadei actuale: sănătatea populației. Colaborarea și comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertății religioase, chiar și în condițiile epidemiologice actuale”, a declarat Florin Cîțu. 

De asemenea, premierul a menționat că le-a solicitat preoților să susțină campania de vaccinare împotriva COVID-19.

„În același timp, am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus”, potrivit lui Cîțu

Totodată preoții au solicitat, iar premierul Cîțu a fost de acord, să se oficieze slujbe de înmormântare pentru bolnavii care au decedat din cauza infecției cu Covid-19.

„Un alt subiect important abordat în cursul întâlnirii a fost legat de o serie de modificări, pe care reprezentanții cultelor le consideră necesare, în privința regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus. În colaborare, vom adapta aceste norme, pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține”, a mai menționat Cîțu.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 3 days In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE