Eveniment

Cozmin Gușă, relatarea completă a evenimentului de sabotare a mașinii sale: “Îi bănuiesc pe Vizer sau/și pe cei deranjați de vreo candidatură a mea!”

Într-o intervenție în exclusivitate în cadrul emisiunii „Lupta pentru România”, moderată de Nicoleta Cone la Realitatea PLUS, Cozmin Gușă a relatat în detaliu cursul evenimentelor care ar fi putut duce la o adevărată dramă rutieră duminică seară, când, pe drumul Constanța-București, motorul mașinii sale s-a oprit brusc, volanul s-a blocat, iar autoturismul nu mai răspundea la comenzi. Mașina, care a fost obiectul sabotajului, tocmai ce trecuse în urmă cu 3 săptămâni prin Inspecția Tehnică Periodică. Cozmin Gușă a dezvăluit în cadrul emisiunii cine se află în spatele presupusului sabotaj și care ar putea fi cauzele care l-au generat.

„Duminică m-am întors de la Eforie Nord, acolo am fost la sărbătorirea unui prieten și a fost singura dată în ultimele luni când mașina mea a stat într-o parcare publicăMașina mea stă de obicei în curte, noi avem monitorizare video și pază. Și, întorcându-mă după această noapte în care mașina mea a stat într-o parcare publică, venind, apropiindu-mă de casă, pe centura Ploieștiului (mai aveam 200 m), motorul mașinii mele, care e un motor în V (nu trebuie să dau marca, dar e una bună, e o mașină foarte bună, nouă), s-a blocat. Au fost ceva zguduieli, am reușit să o redresez cu greu, deși și volanul s-a blocat și, cu mult noroc, am rămas pe dreapta, pe acostament, fără să intru în șanț.

Sperietura a fost mare, dar nu foarte mare. Eram doar cu soția mea. Pentru mine n-a fost foarte mare. Am considerat-o un incident și o defecțiune. Repet, este o mașină care nu se defectează de obicei și la care tocmai acum 3 săptămâni am făcut verificarea tehnică periodică. În această după-amiază, când am trecut pe la băieții de la service, chiar în urmă cu 20 de minute, ei mi-au arătat că n-au mai văzut așa ceva. Toate injectoarele au fost distruse, paguba e de câteva mii de euro, deoarece în rezervorul mașinii mele au fost introduse substanțe care încă se văd. Eu nu alimentez decât de la benzinării avizate. Băieții de la service n-au mai văzut niciodată așa ceva, mi-au arătat, m-am uitat și eu. O pătură de anumite substanțe erau în rezervor, toate injectoarele distruse, practic e un caz unic pe care băieții ăștia nu l-au mai văzut.

Așa puteți să pricepeți cum e România anului 2024. Eu nu sunt în nicio grupare mafiotă ca vreo altă grupare mafiotă să se răzbune pe mine. Nu am niciun proces pe rol, n-am deranjat pe nimeni, nu am fost inculpat sau suspect niciodată în viață. Eu nu am lupte pe care să le duc, în afară de lupta asta publică iscată cu Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo. Sunt două variante: sau Vizer s-a reapucat de prostii, sau posibila mea candidatură la primăria București generează atâta emoție. Știm că generează emoție, pentru că am văzut deja asta. Am văzut că alții nu suflă o vorbă, de parcă nici n-am exista în România, nici eu, nici AUR-ul”.

Întrebat dacă îi va fi influențată decizia de a intra sau nu în cursa pentru primăria capitalei de incidentul petrecut duminică seară, analistul politic Cozmin Gușă a declarat următoarele:

„Nu m-am speriat. Nu în sensul în care își doresc ei. Probabil că ei nu au vrut să mă sperie, ci chiar să mă omoare. Pentru că dacă îi pui unui om substanțe în rezervorul mașinii ca să se oprească la viteză mare dintr-odată, să se blocheze tot, și volanul, și motorul, e clar care-i scopul. Noroc că eram pe centură, urma un sens giratoriu și am încetinit. Când se blochează tot, nu mai poți să pui mașina în neutru, pentru că nici nu poți să mai ai această prezență de spirit la viteză, și riști să ieși în decor foarte ușor cu volanul blocat, fără curent și fără motor. Se pare că am avut o șansă, pentru că am ieșit de pe autostrada Constanța-București și apoi de pe autostrada București-Ploiești, cumva s-a nimerit.

Ăsta este anul 2024 în România! Iar dacă băieții de la service nu mi-ar fi demonstrat (am stat cu ei jumătate de oră) ce s-a întâmplat faptic și dacă nu mi-ar fi spus că n-au văzut în viața lor așa ceva, probabil eu nu m-aș fi gândit. Mașina fiind prea bună, am avut o bănuială că este ceva la mijloc chiar duminică, atunci când mă uitam la ea pusă pe platformă și zâmbeam în sinea mea. Acum, după demonstrație, treburile sunt clare.

Dacă fac plângere, o să găsească vreun bărbat cu cagulă, care a avut un dispozitiv de deblocare a mașinii și îmi vor spune că n-au ce să facă. Eu am mai făcut plângeri în statul român, chiar și atunci când m-au fugărit unii la Universitate, când am vrut să demonstrez că Băsescu este mincinos, la prima lui suspendare, în 2007. Atunci erau vreo 12-15 care voiau să mă calce în picioare și am scăpat într-adevăr cu fuga. Băsescu și Coldea au comandat tuturor televiziunilor să râdă de mine în serie, că ce fricos am fost că am fugit din fața unor manifestanți. Am făcut plângere atunci, pentru că eram deputat și asta era deja ultraj, iar cel care m-a lovit era un acoperit de la ‘doi și-un sfert’, care a fost dus la confruntare, a recunoscut că a primit ordin. Era un pictor de biserici, rezident la ‘doi și-un sfert’, care mi-a dat un pumn pe când eu mă apăram de restul inșilor, s-a strecurat cumva pe dedesubt, și-a recunoscut fapta și polițiștii mi-au spus că pedeapsa lui ar fi cu pușcărie. Omul s-a apucat de plâns și l-am iertat. Ce să fac cu o plângere acum? Si mi se răspundă politicos sau să mă victimizez? Nu câștig nimic, doar pierd vremea.

În continuare alegerile în România pot fi influențate. O să vedeți ce se va întâmpla în cursul acestui an. În cazul meu au recurs la asemenea metode, de eliminare. În cazul altora o să înceapă cu șantaje, dosare și fel de fel de aranjamente, dacă sunt incomozi.”