Din oras

Cosmin Flavius Costas si sacralitatea forajului nazal

Toată viața m-am ferit de oamenii care-și folosesc toate prenumele, în adresare și în viața publică. De exemplu, m-am ferit toată viața de Cosmin Flavius Costaș, cunoscutul avocat de drept fiscal și lector universitar la UBB.

Pe undeva îl înțeleg, Cosmin sună ca napolitanele sau ca berea Dănuț, iar Flavius este un nume penibil, pe care numai un parinte istoricopat poate să-l pună copilului, așa cum am avut o cunoștință pe vremuri care se numea Memorandum Supplexus.

Dar nu despre asta voiam să vă spun astăzi, în calitatea mea de cel mai bun jurnalist care scrie texte la care râd cu toții.

Domnul Costaș, pe lângă specializările sale în drept fiscal național, este și specialist în fiscalitate nazală, nișă în care a investit foarte multe resurse.

Potrivit Academiei Internaționale de Foraj, mucii sunt de mai multe feluri:
–    Muci-glet, care se lipesc de peretele nazal și trebuie scorojiți cu grijă cu unghiuța pentru a păstra savoarea corectă a produsului
–    Muci uscați, care se mai numesc și cicilici și care, pentru cunoscători, sunt ca chips-urile, varianta fără ketchup
–    Mucii de răceală, onctuoși și delicioși ca răciturile, care trebuie trași în gât și apoi înghițiți
–    Mucii gourmet, care se fac la baza nărilor și sunt jumate uscați, jumate moi, și care au o savoare deosebită
–    Mucii diamant, care sunt niște bijuterii otorino-laringologice care se creează lângă piramida nazală.

Un diamant a scos recent din nănău și marele lector universitar și avocat Cosmin Flavius Costaș înainte de o conferință pe Zoom. Mulți dintre dumneavoastră ați putea crede că gestul domnului avocat este o întâmplare, un accident. Vă veți da seama că greșiți dacă observați felul expert în care domnul Costaș forează, scărmănându-se nazal cu precizie și competență, și apoi introducându-și kiwi-ul între dințișori.

Pe această cale, îl rugăm pe domnul Daniel David, rectorul UBB, să solicite ministerului Educației înființarea catedrei Foraje Mucilaginoase.

Avem așa talente în Cluj, că e păcat să nu le folosim.