Editorial

#Coronavida locca!

Curtea Europeană de Justiție a decis, fix în 31 martie 2017, că jurnaliștii pot face închisoare dacă divulgă date din dosare penale. Termenul de implementare în justiția românească era de doi ani – adică fix până anul trecut, data stelară. Și, la cum nu mai răzbăteau picanteriile din dosarele procurorilor în presă, bag seamă că a existat o perioadă în care s-a şi implementat. Ca atare, a fost extrem de greu pentru o serie de „jurnaliști de investigații” care „investigau” doar după dictare și ce li se dădea din dosare, ori le trompețeau procurorii la ureche, să-și mai „facă” şi ei „meseria” de talente ale neamului.

S-a văzut aceasta şi din reducerea aproape exponențială a marilor și cutremurătoarelor dezvăluiri dezvăluitoare din presa „Unitățiţilor Militare de Presa”.

Asta până când a revenit la putere Aripa Galbenă a Uniunii Stalinist Leniniste şi s-au mai scăpat nişte chestiuni prin Unităţile Militare Presa. Dar asta e altă poveste, despre cum este să fii goarna procurorilor şi să te dai mare şi echidistant jurnalist. Şi vom mai dezbate şi cu alte ocazii. Cum vom dezbate şi de ce nu se respectă decizii ale instanţelor decât dacă sunt favorabile grupurilor infracţionale organizate, impropriu numite partide. Când sunt nefavorabile interesului de grup infracţional organizat, indiferent de partidul aflat la guvernare, judecătorii sunt aserviţi, vânduţi politic, nişte sinecurişti ordinari şamd. Când nu, nu!

Pe mine m-ar fi mirat dacă cei din UM Presa primeau Ordin de Zi pe Unitate și ne scriau ei, “deontologii” Patriei, câte ceva din vizuina (pardon viziunea) lor cu privire la aceste îngrozitoare „îngrădiri prin decizie judecătorească” a “surselor jurnalistului”… Deh, dacă e de la Curtea Europeană de Justiţie, e bine, se acceptă orice bocanc în gură de la “surioara” Europa și “fratele” Big Mac. Altfel ar fi stat treaba dacă venea decizia de la vreo instanță din România… era clar o dovadă a pumnului în gura presei dat de către justiția aservită lui Dragnea, Ponta, Băsescu, Năstase, Iliescu șamd – care s-o fi nimerit pe la putere în vremuri de așa restriște a presei „quality”, „dă calitate” și „dă deontologie”.

Noi să fim sănătoși, că nu ne mai facem bine!

Întotdeauna vine momentul scadenţei şi plătim noi după slugărnicia deontologilor de partid și a votacilor de trend. Plătim cu îngrădirea de drepturi, cu pierderea libertăţilor câştigate cu sânge în Decembrie 1989. Că, în numele trendului dat sub dictare securistă, UM Mass Media ne dă cu acesta peste ochi până nu mai vedem decât necesitatea de a ne lepăda de dreptul la liberă exprimare. Că aşa au decis ei, că e “fake news” orice critică pe timp de criză.

Ieri s-a enervat Raed Arafat, omul “avem de toate” până crăpăm #Colectiv cu toţii.

Cei care mai fac presă de investigaţie află şi demonstrează că banul public pentru achiziţionarea de materiale de protecţie este direcţionat cu neruşinare către amicii liberalilor, că se cumpără de milioane de euro de la foşti sereişti, de la bucătărese-paravan al unor securişti care n-au avut bunul simţ să-şi plătească TVA-ul (deşi au încasat milioane de euro numai din afaceri cu statul), de la buticuri on-line din Serbia în spatele cărora se află alţi acoperiţi din România şamd. Chiar şi de la firmele lui Sebi Ghiţă se cumpără în draci. Iar Arafat se supără şi acuză fake news. Zice (citez): “Era de aşteptat că vom avea critici şi acuzaţii nefondate în cazul COVID 19. Pe unii le mănâncă degetele (sic!) să scrie şi să critice chiar dacă nu au verificat şi nu au înţeles despre ce scriu”.

Da, da, “ne mănâncă degetele” şi scriem chiar dacă înţelegem că, din nou, s-a suit scroafa-n copac la adăpostul stării de urgenţă.

În aplauzele „deontologilor” Patriei se pierd drepturile şi libertăţile civile. Undeva un mic Sergiu Nicolaescu se pregăteşte să facă un film despre ilegaliştii „Covid-ului” care fentau carantina să-şi ia ţigări de „la colţ” şi să tragă o tablă şi un grătar cu vecinul Mitică pe acoperişul blocului. Nu vor fi uitaţi nici eroii încarceraţi la carantină (după ce au fugit din izolare): „privesc din garsonieră printre termopanele reci, „Megaimajul” din zare unde sunt şi beri reci” – (n-am găsit altă rimă).

La final va apare Arafat să ne zică: „Tătare, fă-te că ne tratezi”! – în timp ce Ficusul, flancat de Mandolină şi alţii ne va zice: „Fra ţi lor, am în vins, Co pro na vi ru sul a fu git”!

Da, am mare încredere: Coronavirusul va fi învins de statul român. Statul nu suportă concurența, numai el are voie să omoare cu zile români, să-i lase anemici la portofele, morți de foame şi cu incertitudini privind viitorul.

#Coronastatul e adevăratul virus. Virusul visului de mai bine al românilor.

#Coronavida_locca!

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *