In vizor

Copii maltratați în saloanele unor clinici de pediatrie din Cluj: „Din nou la spital. Aviz părinților!”

Scene desprinse din filmele de groază au fost dezvăluite de către cei care au avut neșansa să treacă pragul unor clinici de pediatrie din Cluj: aici copiii sunt maltratați de către părinți și bunici, fără să fie trași la răspundere, fără să existe plângeri înregistrate în acest sens. „Frică sau nepăsare?”, întreabă deputatul clujean Emanuel Ungureanu. Aceste informații au devenit publice în contextul în care o mamă și-a omorât propriul copil, în vârstă de numai 9 ani, după ce l-a snopit în bătaie.

Informațiile șocante au fost publicate pe o pagină de socializare, în data de 9 iunie, de către un părinte a cărui copil este grav bolnav și care ar fi asistat la maltratarea de către părinți și bunici a propriilor copii internați într-o clinică pediatrică din Cluj, după cum notează Emanuel Ungureanu.

Cu toate acestea, nu au fost înregistrate urmări ale acestor incidente: nimeni nu a depus nici o plângere în acest sens.

„Copii grav bolnavi, bătuți de părinți și bunici în saloanele unor clinici de pediatrie din Cluj-Napoca!

Mesajul de mai jos a fost postat pe o pagină de socializare, în data de 9 iunie, de către o mamă care are un copil grav bolnav și care a asistat la maltratarea de către părinți și bunici, în salon, a propriilor odrasle bolnave.

Nimeni nu a înregistrat nicio plângere.

Frică, nepăsare?

Iată mesajul:

„Din nou la spital…Aviz parintilor !!!

Neșansa a făcut ca pentru a nu-știu-câta oară să mă aflu din nou în spital cu băiețelul meu..Dar nu despre el voi vorbi acum, ci despre copiii maltratați, abuzați emoțional și fizic de către propriii părinți sau bunici.

Am asistat ieri la o scenă desprinsă parcă din reportajele înfiorătoare despre orfelinatele comuniste. O bunică isterică își critica și amenința nepoțelul (în jur de 4 ani) în fiecare moment, chiar și atunci când acesta îi declara cu ochii în lacrimi: „Buni, te iubesc! Tu mă iubești?” 

Bunica îi răspundea ostil, cu îmbrânceli și palme, înghesuindu-l în perete, în timp ce ea își făcea loc comod lângă el, în pat. Totodată, își amenința nepotul că îl abandonează în spital și că nu mai vine după el.

Un alt episod de o violență extremă este cel în care o mamă își lovește fetița de 1 an cu o furie de nedescris. Apoi o duce lângă geam și o amenință că o aruncă pe fereastră. O izbește cu toată forța în pat și îi mai dă și câteva palme suplimentar. 

De doi ani și jumătate, de când viața mea și a copilului meu se petrece mai mult pe scena cruntă a spitalelor, nu mi-a fost dat să văd așa ceva. 

Am alertat autoritățile spitalului și sper, din suflet, să se facă ceva în acest sens, poate ar fi utilă o mai bună colaborare cu Protecția Copilului, psihologi, consilieri familiali, astfel încât genul acesta de atrocități să nu mai existe.

Aviz părinților aflați cu copiii în spitale! Când întâlniți astfel de situații nu le ignorați! Anunțati medicii să ia masuri de siguranță pentru respectarea drepturilor copiilor!”

Mesaj Facebook din data de 9 iunie postat de mama unui copil bolnav care a asistat la aceste atrocități!”, a notat deputatul clujean Emanuel Ungureanu.

Luca, un copil în vârstă de 9 ani, a murit după ce a fost snopit în bătaie de propria mamă – Sonia Maria Alb. Evenimentul tragic s-a petrecut sâmbătă seara în Cluj-Napoca. Copilul a fost gasit decedat, în casă, de anchetatorii care au sosit la fata locului alertati de rudele baiatului. Din nefericire însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe baietel.

Află povestea incredibilă a mamei care și-a ucis copilul

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! Mărturii CUTREMURĂTOARE: părinții lui Luca locuiau într-un sat din județul Sălaj; aveau probleme psihice și se băteau în fiecare zi

 

 

 

 

sursa foto: cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *