Rautacisme

CONTROLUL IMAGINII: După scandalul cu pedofilia Buta-Untold, Baronul Cluj-Napoca scoate din joben un milion de euro pentru copiii cu handicap

După ce s-au smuls copacii din rădăcină cu excavatorul sau s-au ”drujbocit” noaptea ca hoții, pe utilajele de pe străzile Universității și Kogălniceanu au apărut penibilele mesaje cu ”Boc iubește copacii”. Controlul imaginii se cheamă – Boc se iubește pe sine însuși și atât, tot ce îl încurcă este dat de-o parte.

Acum, după scandalul cu pedofilia pupilului său Buta, Baronia Sa își trâmbițează generozitatea în pupincurpreslocală de chitanțier: scoate de la bugetul local 1 milion de euro să-i dea la 1000 de familii care au copii încadrați într-o formă de handicap.

Dintr-o dată s-a trezita statistica în Baronul OSĂ care abia acum a constatat că: ”avem 936 de copii cu diferite grade de handicap, după cum urmează: 582 de copii cu handicap grav, 70 de copii cu handicap accentuat 196 de copii cu handicap mediu şi 90 de copii cu handicap uşor” și că ”aceşti copii au nevoie în fiecare zi de psihoterapie, de terapii, de intervenţii, pentru ca boala lor să nu se agraveze şi viaţa lor să fie cât mai normală cu putinţă.”

Dar până acum, măi, Măeiestrică, unde erau ăștia 1000 de copii cu handicap și cam pe unde te durea pe tine de nevoile lor?

Fără jenă, în loc să aibă o atitudine onestă (mai ”bărbate” s-au dovedia soția Oana și una dintre fiice care au arătat pe față că aprobă pedofilia), Baronul Cluj-Napoca scoate din joben generozitatea față de copiii cu handicap.

Jos pălăria ar fi fost dacă acest program era început cândva în primul său mandat, acum 20 de ani, nu acum la spartul târgului, cu scandalul de pedofilie al pupilului său Buta de-asupra capului (căruia i-a dat bani publici să-i delapideze, căruia i-a pus orașul preș la picioare să-l sodomizeze economic).

Păi, măi, Măiestrică, dacă nu era scandalul acesta, de banii aceștia (un milion de euro) puteai găsi doi de-alde Buta și să faci două Untold-uri noi: un Untold și un ContraUntold.

Să te folosești de banii publici pentru a-ți repara imaginea, asta înseamnă să fii Baron peste Oraș”

Cât despre pupincurpresa de chitanțier care pe trei pișcoturi de la tine tace asurzitor pe temă, dar îți preia toate elucubrațiile, asta este: fiecare cu demintatea lui. A ta nu mai există de multă vreme – slugile ce să aibă?

UPDATE: Cineva mi-a atras atenția că alocarea aceasta de bani ar fi fost programată înainte de scandal. Nu cred. Și de ce nu cred? Pentru că Baronia Sa a precizat că, ”după adoptarea bugetului care va avea loc în data de 12 februarie, se va adopta în luna martie regulamentul de acordare a acestui ajutor financiar, iar cel mai devreme cu luna aprilie familiile vor putea primi lunar suma de 600 de lei pentru a putea acoperi o parte din costurile neseare recuperării prin diversele tratamente de care au nevoie copiii lor.”

Dacă era o chestiune nu făcută pe burtă, în grabă, în dorința ca pe bani publici să-și spele imaginea, această acținune nu era înghesuită pentru ”după”, exista pur și simplu în bugetul de adoptat în 12 februarie”. Ca să nu avem pardon și povești.

 

PS: Fotografia este un pamflet. Caricatură, punct de vedere, editorial.

Exit mobile version