Sport

Control antitero la România-Spania. Ce alte măsuri de siguranţă vor fi luate şi pe ce străzi va fi restricţionată circulaţia

Scris de 131

Meciul România – Spania este unul amical, însă va fi tratat extrem de serios de către forţele de ordine din Cluj-Napoca.

Având în vedere şi atentatele teroriste de la Bruxelles, în jurul stadionului Cluj Arena vor exista duminică inclusiv trupe speciale antitero ale Poliţiei şi Jandarmeriei. Astfel, fiecare maşină care va intra în parcarea stadionului va fi controlată în întregime, de controale corporale speciale nescăpând nici cei 30.000 de spectatori.

„Noi vom intra în dispozitiv la ora 18:00 şi, pentru început, vom restricţiona circulaţia pe Splaiul Independenţei, de la Podul Garibaldi până la intersecţia cu hotel Napoca, pe strada George Coşbuc în totalitate, pe strada Iuliu Hossu, de la intersecţia cu strada Mihai Eminescu până la strada George  Coşbuc şi pe Aleea Stadion. La maşini se va face un control pirotehnic tocmai în ideea aceasta, de evitare a oricărui pericol în ce priveşte actele teroriste, la acest control urmând să fim sprijiniţi de către o firmă din Sibiu, care  va aduce şi şase câini specializaţi”, a declarat comandatul Poliţiei Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, potrivit CJSport.ro.

Dacă în jurul stadionului se vor afla peste 300 de jandarmi şi 250 de poliţişti, în arenă vor asigura ordinea 277 de stewarzi, care îi pot chiar şi evacua pe spectatorii care nu-şi ocupă locul inscripţionat pe bilet.

„Vrem să rugăm suporterii să vină din timp la stadion pentru a evita înghesuiala şi pentru a nu se crea disconfort. Este permis accesul cu steaguri, dar nu şi cu bannere sau alte materiale vizuale. Controlul corporal se va face cu o exigenţă sporită, dar legală. Pentru a nu se încălzi prea mult sistemul de turnicheţi, intrarea se va face o dată la 10 secunde pe stadion, dar s-ar putea să dureze şi mai mult, astfel că rugăm publicul să vină din timp la stadion, porţile urmând să se deschidă la ora 19:45”, au mai spus cei implicaţi cu organizarea şi securitatea la meciul de duminică.

Antrenamentele Spaniei şi României programate sâmbătă seară, pe Cluj Arena, vor fi închise publicului, iar spectatorii sunt rugaţi ca duminică să lase acasă şi umbrelele şi să le înlocuiască, pe cât posibil, cu o pelerină. Cel mai important amical al „tricolorilor” înainte de Campionatul European va avea loc duminică, de la ora 21:45.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours FOTOGRAFILA
    Poate ne spune un specialist în lege: în cazul statuii lui Iuliu Maniu asistăm la o vandalizare (faptă penală)? Că primarul ne minte ca o servitoare. Chiar muncitorii sunt de vină?
  • Acum 5 hours In vizor
    Tronsonul Nădășelu-Zimbor de pe Autostrada Transilvania rămâne încă o tură muzeu
  • Acum 6 hours In vizor
    PNL are patru ”dottore” în funcții înalte în stat. Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman, dovada că celor din PNL nu le pasă de imaginea partidului. O dovadă în plus: Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică
  • Acum 7 hours Eveniment
    CLUJ-NAPOCA MILIONULUI DE LOCUITORI DUPĂ EMIL BOC, are sub 300 de mii conform recensământului din 2021, care s-a ținut în 2022
  • Acum 8 hours Eveniment
    Tânăr de 20 de ani din Cluj, dispărut de la unitatea medicală unde era INTERNAT. Dacă-l vedeți sunați la 112!
  • Acum 9 hours Analiza
    Comedia lui Boc: După 5 ani de studii de fezabilitate (a se citi bani irosiți), centura Cluj începe cu lărgirea unei străzi pe 2 km
  • Acum 9 hours Justitie
    Victor Piţurcă, eliberat și pus sub control judiciar. Primele declarații după ieșirea din arest
  • Acum 9 hours Cooltura
    DEMONII- Spovedania lui Stravoghin, un spectacol de excepție al Naționalului Clujean. In absentia lui Tihon, drama regizată de Tudor Lucanu îl scoate în evidență pe profetul Dostoievski
  • Acum 10 hours Justitie
    Victor Pițurcă, adus cu duba la DNA: a fost adus și fiul lui în fața procurorilor
  • Acum 11 hours Politica
    Marcel Ciolacu: “Dacă toate companiile cu capital românesc plătesc minimum 1% din cifra de afaceri, atunci mergem cu 1% pentru toată lumea”
  • Acum 1 day PubliNews
    Mai multe branduri s-au alăturat campaniei Winter Sale din Iulius Mall Cluj, iar reducerile ajung până la 70%!
  • Acum 1 day Politica
    Marcel Ciolacu după reținerea lui Pițurcă: ”Cred că nu va fi singurul caz!”
  • Acum 1 day General
    L-A PUS LA LOC, PROBABIL CA SĂ-L POATĂ DA ÎNAPOI JOS, DAR DE DATA ACEASTA, “CU RESPECT”. Iuliu Maniu a revenit pe soclu
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE