Eveniment

Continuă nebunia accidentelor pe drumurile Clujului: accident grav pe centura Vâlcele-Apahida

Un accident de circulație a avut loc, în jurul orei 9.00, pe centura Vâlcele-Apahida. O femeie de 52 de ani a fost extrasă din mașină de pompieri, în urma unui accident de circulație în care au fost implicate 3 mașini.

Potrivit primelor informații, în accidentul care a avut loc în zona OMV sunt implicate trei autoturisme. ISU Cluj intervine la accident.

Potrivit ISU Cluj, în accident au fost implicate trei mașini, iar o femeie a rămas încarcerată în una dintre ele. Pompierii au stabilizat mașina și au extras victima, care era conștientă și cooperantă. Victima a fost transportată la spital.

Potrivit polițiștilor clujeni, din primele cercetări efectuate la locul accidentului rutier rezultă faptul că un conducător auto în vârstă de 36 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa în direcția Cluj-Napoca, ar fi acroșat autoturismul care îl preceda, la volanul căruia se afla o femeie, în vârstă de 52 de ani, din Cluj-Napoca.

Ulterior, autoturismul femeii a fost proiectat într-un altul, condus în aceeași direcție de mers.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. Femeia de 52 de ani a fost preluată de un echipaj medical.

 

Exit mobile version