Sanatate

Construcția Spitalului Regional de Urgență Iași avansează cu un pas. Clujul s-a împotmolit în studiul de fezabilitate

Ministerul Sănătății a anunțat recent că proiectul Spitalului Regional de Urgență din Iași este cel mai avansat, astfel încât deja au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea acestei investiții. În schimb, contrar declarațiilor sforăitoare de la Cluj, Spitalul Regional de aici abia urmează să aibă un studiu de fezabilitate. 

CITEȘTE ȘI: Lucrări intense la Spitalul Regional Cluj: deocamdată a fost demolat gardul

 “Spitalele regionale reprezintă un punct strategic în programul de Guvernare. Chiar dacă există voci care sunt împotrivă și nu își doresc ca România să reușească, noi vom contrui spitalele regionale, așa cum am promis”, a precizat Sorina Pintea.

Indicatorii tehnico–economici ai studiului de fezabilitate pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași au fost aprobați de către Consiliul Interministerial.

Costul spitalului regional Iași se va ridica la 500 milioane de Euro cu Tva, din care 100 milioane de Euro achiziție de echipamente medicale.

Spitalul va avea în structură 850 de paturi în regim de spitalizare continuă și 40 paturi pentru spitalizare de zi. Spitalul din Iași va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt, terțiar, oferind servicii de îngrijire a sănătății de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic și tratament, pentru întreaga regiune. Spitalul Regional va fi organizat pe centre de servicii, va utiliza tehnologii medicale avansate.

Din păcate, în privința construcției Spitalului Regional de Urgență din Cluj încă nu se cunosc prea multe detalii, chiar dacă Alin Păunel Tișe declara în spațiul public că a solicitat Comisiei Europene mandatarea Consiliului Județean Cluj pentru realizarea acestui proiect.

CITEȘTE ȘIFurtună-ntr-un pahar cu apă: fondurile europene pentru Spitalul Regional Cluj, amânate pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027. Tișe „nu renunță” și „cere să fie modificat ghidul solicitantului”

În plus, campania de strângere de semnături realizată de membrii PNL Cluj pentru demararea acestei investiții s-a dovedit a fi doar o măsură cu caracter populist, întrucât SRU Cluj încă nu are studiul de fezabilitate încheiat.

CITEȘTE ȘIIPOCRIZIE în stare pură: indolența PNL, mascată de incompetența PSD

„Proiectul care prevede costrucția spitalului regional Iași este cel mai avansat. Imediat după ce vom aproba hotărârea de guvern pentru indicatorii tehnico-economici, vom depune cererea de finanțare la Comisia Europeană.

În aproximativ o lună vom avea și studiul de fezabilitate de la Cluj”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, printr-un comunicat de presă. 

La finele anului trecut, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Păunel Tișe, anunța public că va solicita ”modificarea ghidului solicitantului”, astfel încât absorbția fondurilor europene să nu mai fie intermediate prin intermediul Bucureștiului. 

Ce-i drept, inițiativa lui Tișe a venit destul de târziu, pe final de an.

În condițiile în care județul Cluj nu are încă studiul de fezabilitate încheiat, conform declarației Ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Proiectul de construcție a Spitalului Regional Cluj datează din 2004, când președinte de Consiliu Județean era Marius Nicoară.

Atunci a fost identificat ca amplasament un teren în Câmpenești, dar în 2008, când Alin Tișe a preluat mandatul de președinte de Consiliu Județean, a fost schimbată și locația, pe actualul teren din Florești.

Nu s-a făcut nimic de atunci până acum, deși mereu Nicoară, Tișe, Uioreanu – toți președinți de CJ – au venit cu declarații și promisiuni care mai de care mai mărețe.

Ulterior, Păunel Alin Tișe, președintele CJ Cluj, a identificat cauza întârzierilor: Guvernul PSD.
Încă din februarie 2018 a început victimizarea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Păunel Tișe, care lansa în spațiul public acuzații la adresa Executivului, simțindu-se sabotat, exclus de la un proiect pe care l-a neglijat ani de-a rândul cu bună știință.

“Ieri (miercuri, 16 februarie 2011 – n. red.), am discutat lista proiectelor de parteneriat public-privat pe care Guvernul o va lansa oficial la începutul lunii martie.

Șase Spitale Regionale de Urgență fac parte din prioritățile guvernului în privința parteneriatelor public-privat. Printre cele șase, primul este Clujul. De ce? Pentru că aici este foarte simplu.

Trebuie doar sa asigurăm infrastructura aferentă, să organizăm licitația, pentru ca transferarea Spitalului Clinic Județean, care acum funcționează în diverse secții, într-o locație nouă, nu pune problema atât de gravă pe care ar pune-o în situația în care ai construi un spital nou care să nu aibă clienții asigurați. Aici transferul de la Casa de Asigurări doar se transferă. De la ce avem aici pe Clinicilor, mutăm la Florești și reunim toate secțiile într-o structură coerentă.

În alte părți este problemă că se dorește construcția de spitale regionale private, dar nu au siguranța clienților și cer statului să le asigure un anumit procent de clienți. Statul nu își poate permite în parteneriat public-privat să vină cu asigurare de acest gen, pentru că acela nu mai e parteneriat. Înseamnă că își asumă riscul statul și atunci intrăm pe deficit. Nu ne permite Uniunea Europeană. Însă, aceste spitale care vin și doar modernizează niște structuri astăzi grele, știm ce înseamnă că mergi astăzi cu salvarea prin centrul Clujului ca să ajungi la spitalul de pe Clinicilor. Transferarea acestor secții într-o structură moderna la intersecția cu Autostrada Transilvania, într-o componentă regională nu va avea această problemă a finanțării, pentru că ea există și în momentul de față, doar că ea va fi la alte standarde”, declara Emil Boc, pe atunci premierul României. 

CITEȘTE ȘI: Din nou se aruncă banii pe studii de fezabilitate. Cică în octombrie va fi gata unul nou pentru veșnicul promis Spital Regional de Urgență. BONUS: Ce avioane lansa Boc pe subiect pe când era premier

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *