In vizor

Consiliul Județean toacă peste 25.000 euro pe automate de bilete cu care să-i taxeze pe sportivii clujeni

Stadionul Cluj Arena, un spațiu ce ar fi trebuit să fie dedicat cu precădere sportului clujean a găzduit, din păcate, mai multe concerte decât activități sportive: Depeche Mode, Scorpions și Smokie sunt doar câteva trupe prin care administrația județeană a încercat să scoată Cluj Arena din faliment. Tot aici ar fi bine să amintim și unul dintre evenimentele cele mai recente, din septembrie 2018, când stadionul administrat de Consiliul Județean Cluj a găzduit și un spectacol de reconstituire istorică a Marii Uniri. Altfel spus, un eveniment memorabil, dar cât se poate de îndepărtat de sportul clujean. Și, probabil, ar fi incorect să nu menționăm și celebrul festival Untold: singurul eveniment ce reprezintă și rațiunea pentru care Cluj Arena mai este păstrat la limita falimentului. 

Recent, administrația județeană coordonată de Alin Păunel Tișe a lansat un anunț de achiziție publică, atenție!, pentru achiziționarea unui automat de plată pentru accesul sportivilor în tribuna a doua din incinta stadionului Cluj Arena.

Context:

„Construcția noului stadion a început în anul 2009 și a fost finalizată la sfârșitul anului 2011, fiind amplasat pe locul fostului stadion Ion Moina. Compus din două tribune și două peluze, stadionul are o capacitate de 30.200 locuri, majoritatea acoperite. Proprietarul stadionului este Consiliul Județean Cluj. 

Cea mai importantă întrebuințare a arenei sunt partidele de fotbal, dar stadionul poate susține și competiții olimpice datorită pistei de atletism de care dispune sau concerte”, se precizează în caietul de sarcini publicat de administrația județeană și contextul care a determinat investirea a cca 122500 lei fără TVA în scopul de a achiziționa un automat de plată pentru sportivi. 

Se cuvine să precizăm că informațiile publicate de către administrația județeană merită citite și de la coadă la cap, altfel spus înainte de orice competiție cu caracter sportiv, înainte de orice pistă de atletism și meciuri de fotbal, stadionul Cluj Arena a fost utilizat de CJ Cluj mai degrabă pentru spectacole, festivaluri și concerte decât pentru susținerea sportului clujean. 

Prin urmare, la 8 ani distanță de la deschiderea stadionului, administrația județeană este pregătită să investească peste 25.000 de euro pentru dotarea acestui spațiu cu un automat de bilete destinat accesului sportivilor in tribuna a doua a stadionului. 

O dovadă cât se poate de clară a locului pe care-l ocupă sportul în cadrul evenimentelor de tot felul organizate pe Stadionul Cluj Arena. 

„În acest sens, achiziția este necesară pentru buna desfășurare a activității curente, astfel se asigură achiziția unui automat de plată pentru plata (sic!) contravalori (sic!) abonamentelor și taxa intrare o zi la salile de sport la tribuna 2 ce urmează a fi montat in cadrul stadionului Cluj Arena, asigurându-se un confort clientilor care accesează sălile de sport”, se mai arată, într-o limbă română stâlcită după ureche, în anunțul publicat de CJ Cluj. 

Limba română ca limba străină, deși nu ar fi lipsit de interes să aflăm cine redactează comunicatele, anunțurile și alte bazaconii scornite de conducerea administrației județene.

Să fie Valentin Jucan într-atât de sictirit de limba maternă, încât își bate joc de realizările Consiliului Județean, exprimându-le într-o limbă deocheată, de lemn?

În ceea ce privește conținutul anunțului, n-ar fi de neglijat nici suma pe care conducerea județului s-a decis s-o investească într-un automat de bilete, adică de făcut bani: 122500 lei fără TVA. 

Măcar atât. Și pentru sport. 

Cu o clarificare: garanția inițială, prevăzută pentru 5 ani de zile, în urma unei analize ulterioare, a fost redusă la doar 2 ani. 

Bani publici. 

În august 2017, Cluj Arena SA a primit verde la insolvență, iar cei de la Tribunalul Comercial Cluj au stabilit ca, după încheierea lichidării bunurilor, societatea să fie dizolvată.

Managementul defectuos a condus la falimentul societății, astfel că a fost înființată o direcție în cadrul CJ Cluj care să asigure administrarea stadionului.

CITEȘTE ȘI: Consiliul Județean pompează bani în stadionul falimentar Cluj Arena

 
 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version