In vizor

Consiliul Județean, obligat de instanță să facă recepția pistei Aeroportului, investiție de 50 mil. euro

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj a efectuat, luni, recepția pistei Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca, dar numai pentru că a fost obligat de Tribunalul Cluj. De mai bine de doi ani a refuzat să facă acest lucru pe motiv că există crăpături și fisuri serioase la pista nouă, inaugurată în 2013. Consiliul Județean Cluj a plătit 10.000 euro, anul trecut, pentru servicii de expertiză la pistă.

După ce mai bine de doi ani, Alin Tișe nu a vrut să facă recepția pistei Aeroportului, acum a fost obligat de instanță să facă acest lucru. A ținut și să transmită un comunicat de presă în care a precizat clar că numai ca urmare a deciziei Tribunalului Cluj a făcut recepția lucrărilor.

„Comisia de recepție constituită în baza legii, a efectuat luni, 25 martie 2019, procedura de recepție a pistei conform sentinței civile nr. 2857/ 2018, dosar nr. 2716/117/2018 a Tribunalului Cluj. Comisia de recepție nu a decis în baza constatărilor proprii ci în baza hotărârii judecătorești mai sus amintite dispunând efectuarea unei expertize tehnice de către proprietarul pistei județului Cluj”, se arată în informarea transmisă de conducerea Consiliului Județean Cluj.

La sfârșitul anului 2017, Tișe amenința cu plângeri penale în cazul pistei, după ce a văzut fisuri și crăpături în timpul unei vizite. Atunci amenința cu plângeri penale.

“S-au identificat fisuri în pistă. Am constatat pe pista nou făcută, care este în garanţie, anumite crăpături care vor trebui reparate fie pe banii constructorului fie dacă se acoperă din garanţie fie din alţi bani. Vom solicita o expertiză pentru a vedea exact care este calitatea pistei, cum a fost ea folosită, care e rezistenţa ei. Odată ce ea iese din garanţie va trebui s-o preluăm în domeniul public al judeţului şi vom răspunde pentru tot ceea ce este acolo. Este clar că o pistă făcută de trei ani nu avea voie să aibă acele fisuri, e clar că pe anumite zone lucrările nu sunt de calitatea dorită”, declara Tișe.

La sfârșitul lunii ianuarie, președintele Consiliului Județean Cluj s-a dezlănțuit în timpul unei ședințe de Consiliu Județean din cauza problemelor la pista aeroportului și la platforma APRON 4, în valoare de 4 milioane euro. Atunci a repetat obsesiv întrebarea „De ce s-a crăpat pista?” și a prezentat imagini cu crăpăturile și fisurile de la pistă.

Citește și:

Ziua când TIȘE DEZLĂNȚUIT a bătut filmul DJANGO UNCHAINED. „Dom’le, de ce a crăpat pista? De ce a crăpat?” – VIDEOREPORTAJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *