Din oras

Consiliul Județean Cluj își extinde actualul sediu cu o nouă clădire de ȘASE ETAJE. Proiectul a ajuns la etapa dezbaterii PUZ

Proiectul pentru construirea unei noi clădiri în extensia actualului sediu al Consiliului Județean Cluj a ajuns la etapa dezbaterii publice a Planului Urbanistic Zonal. Prin PUZ se propune construirea unui corp nou, de șase etaje și realizarea unui parking subteran. Noul sediu al Consiliului Județean va fi o clădire verde, prima clădire publică de acest gen din România.

Teritoriul studiat prin PUZ este delimitat de Calea Dorobanților în partea de nord, prelungirea străzii Ep. Nicolae Ivan în partea de sud, limite cadastrale în partea de est (imobilul de pe Calea Dorobanților nr. 98 – 100) și incinta Bisericii Ortodoxe Sf. Toma în partea de vest. Pe terenul studiat există fond construit – sediul Bibliotecii Octavian Goga, construcție cu regim de înălțime S+P+7E și sediul Consiliului Județean Cluj, construcție cu regim de înălțime S+P+6E.

Construcția actualului sediu al Consiliului Județean a fost proiectată în 2007 pentru a fi sediul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, cu spații destinate și dimensionate pentru activitatea administrativă a Direcției, fiind preluată de către Consiliul Județean în 2010. Datorită faptului că anvergura activității administrației publice județene depășește capacitățile actuale ale construcției se dorește construirea unui corp nou de clădire și conectarea acestuia la sediul actual și la spațiul public, în baza conceptului câștigător al concursului de soluții de arhitectură pentru noul Consiliu Județean, organizat de Consiliul Județean, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România în 2019.

„Având în vedere faptul că regimul de înălțime existent al sediului Bibliotecii Județene Octavian Goga autorizat inițial în 1995, este mai mare decât regimul maxim de înălțime stabilit prin PUG, prin PUZ se propune o revizuire a regimului maxim de înălțime stabilit prin PUG pentru zona studiată, stabilindu-se un regim maxim de înălțime ce ține cont de regimul de înălțime existent în zonă, respectiv S+P+7E. H max conform PUZ este 31m, iar suplimentar se admite depășirea cu 2m a H max admis pentru spațiile tehnice. Propunerea de extindere pe verticală a sediului Consiliului Județean nu depășește regimul de înălțime existent al sediului Bibliotecii Octavian Goga, viitorul sediul al Consiliului Județean urmând să aibă șase etaje, cu un nivel mai puțin decât cel al clădirii Bibliotecii Octavian Goga”, se arată în documentația pentru PUZ.

Numărul de parcări auto organizat la subsol va fi de 56 de locuri, realizate prin extinderea subsolului existent al clădirii Consiliului Județean. Spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minim 35% din suprafaţa totală şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version