Analiza

Consilierii județeni s-au plimbat pe drumuri și s-au simțit bine la zilele satelor. Rapoartele lor de activitate pe un an sunt “zdrobitoare”

Majoritatea consilierilor județeni și-au depus rapoartele de activitate pe anul trecut. Era și cazul pentru că ne apropiem de finalul acestui an. Sunt cam trase la indigo, atât în ceea ce privește conținutul cât și lungimea. Toți au încercat să facă ceva, aproape toți s-au plimbat pe drumurile județului. Cu rezultatele e mai greu. 

Marinel Andro (PNL) a avut un proiect de hotărâre inițiat și a participat la 16 ședințe din 17. A fost mai la o ședință de colegiu director, mai la o adunare generală, mai la niște ședințe de consiliu local în comunele din județ. După atâtea ședințe grele, a fost nevoie și de un pic de relaxare. “În cursul verii am participat la mai multe activități cultural-artistice în localitățile: Mărișel, Valea Drăganului, Ciurila, Ceanu Mare și Huedin”, a scris Marinel Andro, în raportul de activitate, care se întinde pe două pagini. 

Balla Francisc (UDMR) a muncit de o jumătate de pagină. A fost la aproape toate ședințele de Consiliu Județean și a inițiat 6 proiecte de hotărâri. Spune că a participat la „numeroase activități organizate de Consiliul Județean, cum ar fi: conferințe de presă, inaugurarea noii destinații ale Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, respectiv vizite în teren la obiective în curs de edificare”. Noi nu ne amintim figura lui Balla Francisc la conferințele de presă, dar cine suntem noi să contestăm cele scrise negru pe alb de domnul consilier? Precizăm că greșelile de limbă aparțin consilierului județean. La conferințe de presă a participat și Vakar Istvan (UDMR), vicepreședinte al Consiliului Județean. Nu înțelegem de când participarea la conferințe de presă trebuie notată în raportul de activitate. 

Gheorghe Marius Bălaj (PNL) pe lângă multele…, pardon cele 6 proiecte de hotărâre inițiate, a umblat mult în județ. Atât de mult a lucrat anul trecut că a avut nevoie de o jumătate de pagină să scrie raportul de activitate.

marius balaj

Și Ioan Bota (PSD) a fost harnic tot de jumătate de pagină. S-a fluturat și el pe la zilele comunelor și a preluat sesizările cetățenilor. Nu spune câte din aceste probleme le-a rezolvat. Sau dacă le-a rezolvat. Totul este prezentat în termeni vagi, generali, aproape nimic concret nu apare în raportul său de activitate. 

ioan bota

Laura Chiorean (PSD) a folosit aceeași termeni generali, același limbaj, a inițiat 6 proiecte de hotărâre și a participat la ședințe. „De asemenea, am participat, în calitate de consilier județean, la majoritatea acțiunilor și evenimentelor organizate la nivelul județului Cluj”, și-a încheiat, triumfător, raportul care are fix 13 rânduri. 

Dumitru Drăghici (PNL) are aceleași povești ca ale colegilor. Nici în cazul lui nu lipsesc plimbările în județ. 

dumitru draghici

Enyedi Tamas (UDMR) a încercat să colaboreze cu unii și cu alții pentru soluționarea unor probleme din județ. Nu spune dacă i-a reușit sau nu. 

enyedi tamas

Anca Hodorogea (PNL) s-a plimbat prin județ să vadă starea drumurilor, Remus Lăpușan (PSD) s-a plimbat și el pe drumurile din județ, a susținut spitalele (pe umeri, oare?), dar și diverse activități culturale. În plus, a solicitat demersuri pentru a finaliza centrul de management integrat al deșeurilor. Cam cu atât s-a ales, cu solicitări. Și Marinela Marc a umblat pe drumurile din județ. Ea a și vizitat CMID, nu doar a solicitat soluții pentru finalizarea lucrărilor. Petre Pop (PSD) a examinat pista aeroportului. Probabil să vadă dacă aterizează bine sau avioanele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *