Conferențiarul și avocatul penalist Radu Chiriță scrie pe blogul său un text care pe mulți o să-i pună pe gânduri. ”Lumea justiţiei e plină de abuzuri, de putere scăpată de sub control, de ascunderea gunoiului sub preş şi de incompetenţă şi indiferenţă vecină cu nesimţirea. Îmi asum cele spuse.”, scrie avocatul în opinia-manifest pe care o puteți citi in Clujust.ro:
Am citit ieri un text scris de doamna Florica Roman, judecător al Curţii de Apel Oradea, doamnă al cărei avocat am onorarea să fiu. Iniţial, după ce am citit textul său, mi s-a făcut rău. Încercasem de mai multă vreme să o conving să nu facă asta, pentru că dosarul penal nu s-a finalizat şi experienţa îmi şopteşte că a te lua în piept cu tot sistemul nu e o idee bună atunci când eşti cu acţiunea penală pusă în mişcare. Mi-am adus aminte apoi de un mail pe care l-am primit de la doamna Roman în urma cu ceva vreme şi care este cel mai trist mail pe care l-am primit vreodată. Şi am primit multe mailuri triste. Şi realizez că e totuşi bine că a spus ce a avut de spus. Dacă toţi tăcem din gură, ne ducem dracu’ toţii. Orbiţi de o campanie mediatică şi de un cult al personalităţii DNA ce tinde să devină faraonic, oamenii de bună credinţă nu pot decât să pice în această capcană pentru că nimeni altcineva nu vorbeşte.
Mă obsedează nedumerirea dnei. Roman privitoare la faptul că avocaţii tac. E adevărat: tăcem. Unii din “capul plecat, sabia…”, alţii pentru că “clientul pierde, nu eu”, alţii pentru că ştiu că mulţi judecători se răzbună, alţii pentru că au schelete în dulap şi le e frică, alţii pentru că sunt acoperiţi. Iar barourile şi UNBR tac pentru că şi-au ratat complet misiunea. Iar ratarea e irevocabilă. Cât timp pentru conducerea avocaturii din România principala problemă nu va fi umilinţa pe care şi-o încasează justiţiabilii prin instanţe şi parchete, ci plata contribuţiilor, nu are sens să discutăm despre vorbit.
De ce tac eu? Pentru că am sentimentul că, dacă vorbesc, sunt singur împotriva tuturor. Am scris acum vreo 3 ani ceva şi am primit aplauze la telefon şi pumnii în gură în sală. Pentru că încă cred că dacă ceva de spus o să o spun în sală (iar acolo o fac). Pentru că de multe clienţii îmi spun să tac pentru că încă speră ca “sabia nu îl taie”. Pentru o grămadă de alte motive. Unele sunt pretexte, alte sunt motive false, unele sunt reale.
Dacă Florica Roman nu mai tace, la fel şi Dana Gârbovan şi UNJR-ul, Adina Lupea sau preşedinta AMR (am uitat cum o cheamă pe doamna judecător), cred că ar trebui să ne apucăm de vorbit. Cunosc o grămadă de judecători şi procurori care sunt oameni decenţi şi care încearcă să îşi facă meseria cum pot mai bine. Îşi bagă însă fiecare dintre ei capul în dosarele proprii, prefăcându-se că nu îşi văd colegii care îşi bat joc de ideea de justiţie. Şi degeaba majoritatea magistraţilor sunt ceea ce ar trebui să fie pentru că cei care abuzează, care răspund la comenzi politice sau militare, care iau mită, care nu îşi citesc dosarele, care or citit ultima carte de drept în anul IV, care motivează în 2 paragrafe, care copiază rechizitorii etc. sunt suficient de mulţi încât sistemul să nu existe. Toţi cei care sunt decenţi nu trebuie să uite că dacă în cea mai curată cameră din lume pui un rahat, o să pută în toată camera. Lumea justiţiei e plină de abuzuri, de putere scăpată de sub control, de ascunderea gunoiului sub preş şi de incompetenţă şi indiferenţă vecină cu nesimţirea. Îmi asum cele spuse.
În logica textului meu, ar urma să dau nişte exemple. Am vreo 3 exemple din ultima lună, de abuzuri pentru care, într-o ţară normală, nişte magistraţi ar fi fost daţi afară, iar unul ar fi ajuns la puşcărie.
Continuarea o puteți citi AICI.