Cooltura

Comunitatea armeană din Cluj, una săracă numeric, dar bogată cultural

Ziar de Cluj a pornit un demers prin care își dorește să încurajeze tânăra generație să își exprime liber opiniile pe diverse teme (cultură, istoria și actualitatea orașului, diferite probleme care îi privesc direct), oferindu-le tinerilor posibilitatea de a-și publica textele în ziarul nostru. Elevii de la Colegiul Național „George Barițiu”, sub coordonarea profesorului de istorie Vladimir Bogosavlievici, au fost deschiși acestei provocări, Sonia Lujerdean trimițându-ne un material despre comunitatea armeană din Cluj.

Armenii sunt o populație nu foarte numeroasă a județului Cluj. Ei s-au remarcat în special prin întemeierea orașului Gherla, numit Armenopolis. Acest oraș armenesc 100% adună astăzi numai 60 de locuitori etnici armeni.

Centrul Uniunii Armenilor a fost înființat în 1990, iar la Cluj el există din 1994. Prima locație a centrului a fost pe strada Memorandumului, la numărul 8, până în 2011, mutându-se apoi pe strada Cuza Vodă. Existența acestui centru se datorează președintelui Sebesi Karen Attila, a vicepreședintelui Mircea Maximilian Tivadar și a secretarei sucursalei Cluj, Ana Steib. Cei care doresc pot afla mai multe despre ziua națională a armenilor, activitățile culturale și, mai ales, despre bucătăria armeană și manuscrisele armenești din acest centru.

Activitatea culturală a centrului se remarcă prin prezentări de cărți, inclusiv cărți de bucate, dar și cărți care relevă costumele armenilor sau covoarele realizate de aceștia. Expozițiile plastice în care sunt prezentate porturile și vechile covoare ale acestui popor reprezintă o altă modalitate prin care este surprinsă cultura armenilor. Costumele armenești din sediul filialei sunt imitații refăcute de către doamna Simo Julia. Majoritatea obiectelor sunt prezentate în aceste expoziții la datele în care se serbează diferite evenimente ale armenilor.

Cultura armeană este una deosebită prin bucătăria armeană și prin manuscrisele armenești. Din bucătăria armeană se remarcă rețete inedite, cum ar fi carnea de berbec cu caise uscate, carnea de berbec cu gutui, cartofii cu lapte sau gemul de vinete. 

Deși nu multă lume cunoaște acest aspect, foarte multe personalități din România au fost sau sunt armeni. Câteva nume celebre ar fi Ana Aslan, medic  specialist în gerontologie, Florin Halagian, antrenor de fotbal, Varujan Vosganian, politician, David Ohanesian, cântăreț de operă, dar și Corina Chiriac, cântăreață de muzică ușoară. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *