Rautacisme

”Comunicatorii” lui ”MinciBOC”: Arborii de pe strada Universității se ”relochează” la Parcul Colina. Care ”parc” va fi desființat odată cu lucrările la viitoarea centură metropolitană

Spicuim din comunicatele date cu morcovl presiunii publice în dos de către Mincipalitatea (municipalitatea mincinoasă) a lui MinciBoc:

”Cu privire la intervențiile de pe străzile Universității și Avram Iancu

– acestea fac parte din proiectul „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”;

– cei 29 de arbori care se înlocuiesc din cei 37 existenți se replantează în zone cu deficit de copaci;

– la finalul lucrărilor, pe strada Universității vom regăsi 49 de arbori, cu 12 mai mai mulți decât în prezent, din următoarele specii: tei, salcâmi și ginkgo biloba;

– arborii relocați de pe strada Universității sunt transportați în baza RADP, păstrați în containere cu pământ și îngrijiți până la toamnă, când e perioada propice pentru plantare;

– aceștia vor fi plantați în parcul Colina și pe aliniamentele stradale unde se constată că sunt arbori uscați;

– extracția se realizează cu un utilaj special, pentru a păstra intact întreg balotul;

– relocarea arborilor a fost necesară din cauza coborârii cotei străzii, lucru care ar fi dus la rămânerea la suprafață a rădăcinilor copacilor.”

Remarcăm faptul că mincibocii lui Boc se ”pliază” pe ce ar vrea să audă clujenii. Că înainte au împuțit parfumul florilor de tei cu duhoarea altui comunicat:

”Conform proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogalniceanu, strada Universitatii și străzile adiacente”, vor fi înlocuiți 29 de arbori din cei 37 existenți, care vor fi replantați în zone cu deficit de copaci (de exemplu: pe aliniamente stradale și în alte zone verzi).

La finalul lucrărilor, pe strada Universității, se vor planta 49 de copaci, rezultând un plus de 12 arbori, de diferite specii (tei, salcâmi, ginkgo biloba).

Acțiunea a fost necesară având în vedere faptul că prin proiect se prevede coborârea cotei străzii, ceea ce ar fi avut ca efect rămânerea rădăcinilor arborilor la suprafață, iar acest lucru ar fi dus la uscarea acestora, precum și ca urmare a lărgirii trotuarelor pentru circulația pietonilor.”

Apoi, uitând că Parcul Colina va fi desființat de lucrările la viitoarea Centură metropolitană care OSĂ fie, i-au ”relocat” acolo.

Adică ”execuția” s-a ”relocat”.

Exit mobile version