Editorial

COMISIA DE CONSPIRAȚII DIN PARLAMENT

Ieri, 614 cazuri. Alaltăieri, 555. Suntem bine. 30 de mii de oameni au plecat din izolare și 1.300 din carantină, după ce Curtea Constituțională a decis că virusul ne încalcă libertățile. Cazurile se înmulțesc, românii sunt tot mai relaxați, măștile sunt botnițe și trebuie date jos, conspirații la fiecare colț de internet. Suntem bine.

În acest context, România e prima țară de pe planetă care a înființat o comisie de conspirații. Știți că, în țara asta, orice problemă se rezolvă cu o comisie, așa că și conspirațiile aveau nevoie de comisia lor. Că sunt mulți conspiraționiști și trebuiau să fie reprezentați!

Denumirea oficială e Comisia Juridică din Camera Deputaților, dar, după întâlnirea de ieri, a fost redenumită în Comisia Conspirațiilor. Astfel, România devine vârf de lance mondial împotriva lui Bill Gates și a tehnologiei 5G.

Concret, Comisia, controlată de doi PSD-iști, a organizat o dezbatere, la cererea lui Marcel Ciolacu, pe legea Guvernului privind carantina și izolarea persoanelor infectate sau suspecte de noul coronavirus. La dezbatere au fost invitați specialiști unul și unul, minți luminate, eminențe cenușii, reputați experți la nivel mondial pe probleme de Covid-19.

A luat cuvântul specialistul intergalactic în materie de 5G, Pompiliu Diplan, care a vorbit extrem de responsabil despre importanța măsurilor de protecție împotriva virusului: „Curba s-a stins și noi ne dăm cu fundul de pământ că se înmulțesc cazurile. Nu sunt cazuri de boală. Sunt cazuri de invenție bazată pe erorile PCR-ului. Nu avem dreptul să ne speriem și nici să speriem populația.

Bineînțeles că sub 50% din poporul român nu crede în purtarea de mască, pentru că nu are de ce să creadă. Nu avem niciun fel de pandemie declarată. Avem de a face cu un grup infracțional organizat constituit în cadrul Guvernului. Nici n-am stat să citesc legea.”

Apoi, a luat cuvântul celebra expertă mondială anti-vaccinare, Anca Nițulescu, care a făcut și ea un apel la responsabilitate: „Se știe că persoanele care au trecut deja prin gripă pot să poarte fragmente de ARN care se întâmplă să se potrivească cu corona. Persoanele vaccinate cu vaccin anti-gripal, pentru că vaccinul anti-gripal se cultivă pe rinchi de câine, câinii sunt infestați în mod curent cu virusuri din categoria corona.

Mă gândesc dacă nu s-ar putea introduce în populație aceste măsuri. Guvernul ar putea spune populației: „Toată populația luați 1000 de mg de Vitamina C, 5000 de unități de Vitamina D și 30 de mg de zinc pe zi și am avea cu mult mai puține cazuri decât acum.”

A urmat la cuvânt renumitul părerolog pe diverse aspecte, Vasile Barbu, care a avut o poziție deosebit de logică și argumentată: „Guvernul are de a face cu oameni. Trebuie să respecte demnitatea umană. Nu suntem niște viermi. Nu suntem niște persoane care așteaptă cu mâna întinsă la Guvern. Medicina se face pe bază de dovezi. Suspiciunea nu înseamnă că putem să acuzăm.”

Repet, aceste discuții avut loc în PARLAMENTUL ROMÂNIEI, și ne mai mirăm că armate de idioți cred că nu există virusul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *