In vizor

Comisarii de la Protectia Consumatorului, saraci in salarii, bogati in conturi si case

Angajatii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului Cluj reusesc sa depuna mii de euro in conturi, sa isi construiasca case, sa cumpere terenuri si apartamente, desi au salarii de doar 1.500 – 1.600 de lei pe luna. Care e secretul succesului  lor financiar, nu stie nimeni – conform declaratiilor de avere, oamenii n-au castigat la loto, n-au luat imprumuturi din banci, n-au mostenit banii.

Martha Aliz Baltaga, comisar superior la CJPC Cluj, a depus anul trecut peste 19.000 de euro in conturi. Conform declaratiei sale de avere, Baltaga a castigat doar 19.415 lei anul trecut, iar sotul sau 25.268 de lei.

Gabriela Crisan, alt comisar superior, si-a construit anul trecut o casa impreuna cu sotul sau, dar nu a luat niciun imprumut bancar pentru asta, cu toate ca are un salariu annual de 18.072 de lei, adica putin peste 1.500 de lei pe luna, iar sotul ei a castigat, intreg anul trecut, doar 1.500 de lei.

Claudiu Giurcau, sef de serviciu, si-a cumparat un teren in Targu Jiu, desi a castigat anul trecut, de la Ssif Confident Invest Bucuresti, doar 807 lei. Sotia sa a avut un venit anual de 2.705 lei.

Andreia Maios, comisar la CJPC Cluj, si-a cumparat, impreuna cu o alta persoana – Otilia Cozma – trei terenuri in judetul Cluj, doua apartamente si un spatiu comercial, doar anul trecut. 2013 a fost un an bun pentru Maios – in conturi si-a depus peste 45.000 de euro si 174.000 de lei. Asta in conditiile in care are un salariu annual de 14.757 de lei, adica 1.229 de lei pe luna. Sotul sau, care nu are cota parte din terenurile si apartamentele cumparate, are un venit anual de 28.800 de lei, adica 2.400 de lei pe luna.

Cristian Nicula seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului, nu are nimic pe nume. Sotia sa, insa, e mandra proprietara a doua terenuri si doua case in Cluj si a unui Audi fabricat in 2009. In declaratia sa de avere, Nicula scrie ca i-a vandut, unui “prieten”, in 2012, un autoturism cu 11.000 de euro. Anul trecut, seful CJPC a castigat 49.152 de lei, adica a avut un salariu lunar de 4.100 lei. 

sursa foto: ziuadecj.realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *