Din oras

Coming Out Day – față de ceilalți sau față de sine, preambul la Serile Filmului Gay

În preambul la cea de-a XI-a ediţie a festivalului internaţional de film SERILE FILMULUI GAY ce va avea loc în noiembrie la Cluj-Napoca, aseară s-a desfăşurat o proiecţie cinematografică urmată de discuţii despre cum arată și ce înseamnă coming out-ul, unde fiecare a avut ocazia să împărtășească propriile experiențe, temeri și sfaturi, indiferent că este vorba de un coming out față de ceilalți sau față de sine.

Evenimentul a marcat astfel Ziua Internaţională a Coming Out-ului, fie că este vorba de orientarea sexuală sau identitatea de gen.

“Coming out-ul este un proces și nu are în mod obligatoriu un moment anume la care începe. Acesta este însoțit de o frică foarte mare, din păcate, uneori bine fondată pentru a nu fi respins, sau mai rău, atacat” au fost de părere unii dintre participanţii la discuţii, în timp ce alţii au contrabalansat spunând că deschiderea faţă de ceilalţi este importantă “pentru a fi autentici şi a construi relații mai apropiate cu cei din jur. dar şi pentru că are impact civic şi arată lumii că existăm”.

“Ethic” în regia lui Román Reyes  și “Mi Hermano”, filmul lui Miguel Lafuente, ambele vizionate aseară în premieră in România, vor putea fi revăzute în competiţia de scurt metraj din cadrul SFG 2016, ce va avea loc la Cluj-Napoca între 14 şi 20 noiembrie, intrarea la proiecţiile cinematografice fiind liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *