In vizor

Cod galben de viituri pe două râuri din județul Cluj

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi dimineaţa pe râuri din 16 judeţe.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 17 iulie, ora 13:00 – 18 iulie, ora 10:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice:

Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş)

Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud)

Someşul Mic – bazin amonte de Acumularea Gilău şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj)

Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad)

Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj)

Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad)

Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizatău (judeţele: Timiş şi Arad)

Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş)

Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava)

Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ)

Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău)

Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Moldova (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ)

Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia şi Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

INHGA precizează că fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Arad, Suceava şi Botoşani.