Planul editorial al Romfilatelia pe anul 2016 prevede o emisiune de marci postale dedicata aniversarii Clujului: acordarea statutului de oras regal acum 700 de ani. Decizia a venit ca urmare a demersurilor Asociatiei “Vechiul Cluj” in acest sens. Este posibil ca BNR putea sa se emita cu acelasi prilej chiar si o moneda.
Vestea a fost data pe Facebook de reprezentantii asociatiei.
“Avem bucuria sa va anuntam ca, urmare a demersurilor intreprinse pe langa #Romfilatelia, inclusiv de catre asociatia Vechiul Cluj, planul editorial al Romfilatelia pe anul 2016 prevede o emisiune de marci postale dedicata aniversarii Clujului: acordarea statutului de oras regal acum 700 de ani. Emisiunea este programata pentru vara acestui an. Speram ca demersurile noastre pe langa #BNR, de a marca aceasta aniversare printr-o emisiune numismatica, se vor bucura de acelasi succes!”, au scris ei.
Ideea de a propune emiterea de timbre aniversare pentru Cluj este una mai veche, dar a prins contur in timpul dezbaterii „Clujul, oras liber – 699 de ani”, organizata in vara anului trecut.
“Imediat dupa dezbatere am redactat si am trimis o cerere catre Posta Romana. Spre bucuria noastra, am primit raspuns ca s-a aprobat. Nu stim exact cand se va intampla asta. Nu stim nici ce imagine va fi imprimata. Noi suntem fericiti ca vor iesi aceste timbre. Ni s-a raspuns ca planul editorial al celor de la Romfilatelia din 2016 prevede o emisiune de marci postale dedicate Clujului in vara acestui an. Nu ne-au dat mai multe detalii”, a declarat Sebastian Moga, presedintele asociatiei, pentru Ziar de Cluj. .
O alta idee discutata in cadrul aceleiasi dezbateri pe teme istorice a fost emiterea unei monede comemorative dedicata aniversarii a 700 de ani de cand Clujul este oras.
“Ni s-a raspuns de la Banca Nationala Romana ca, privitor la cererea de lansare in circuitul numismatic a unei emisiuni dedicate a 700 de ani de cand municipiul Cluj-Napoca i s-a acordat statutul de oras liber, ni se comunica ca in aceste cazuri se iau in vedere tematici din cele mai diverse domenii ale culturii si stiintei. Ni s-a mai zis ca din sutele de tematici propuse de diverse structuri poate fi ales un numar limitat, intre 14-18, in functie de notorietatea evenimentelor ce urmeaza a fi marcate. Ne-a scris ca informatiile despre emisiunile din acest an sunt informatii clasificate si, ca atare, nu pot fi facute publice. Denumirea si caracteristicile monedelor se anunta doar cu o zi inainte de data lansarii in circuitul numismatic. Noi speram ca se va pune in practica”, a declarat Sebastian Moga, presedintele asociatiei, pentru Ziar de Cluj.
O alta dorinta legata de aceasta aniversare ar fi omagierea persoanele mai influente care au facut lobby la curtea regelui pentru Cluj, mai exact pentru acordarea titlului de oras liber regesc in data de 19 august 1316.
“Nici una din aceste persoane, mai ales cele 3-4 mai cunoscute, nu au nume de strada. O sa propunem asta Primariei Municipiului Cluj-Napoca”, a mai spus Moga.
Amintim ca in 19 august 1316 regele Ungariei, Carol Robert de Anjou a acordat locuitorilor Clujului privilegiul de oraseni, Clujului statutul de oras si o constitutie dupa modelul oraselor din Imperiul German, cum ar fi Nurnberg sau Praga.