
Deoarece Guvernul se confruntă cu un mare deficit financiar, a venit cu ideea ca și marile orașe să contribuie mai mult la bugetul de stat, achitând o taxă „de hărnicie” sau de „solidaritate”, care însă lasă bugetele locale fără sume importante de bani.
Dacă veniturile unui municipiu din cota pe impozitul pe venit sunt peste media națională, pentru fiecare leu cu care se depășește media, o sumă de 15% trebuie virată în plus la bugetul de stat, conform amendamentului votat. Astfel s-a ajuns ca Timișoara să trimită 15 milioane de euro, iar Clujul 20 de milioane de euro.
În timp ce primarul Timișoarei, Dominic Fritz, sau cel al Iașiului, Mihai Chirica, o numesc „taxa pe hărnicie” și consideră că este un abuz și că este pedepsită performanța, primarul Boc este mult mai darnic și îngăduitor și consideră că valoarea mare a „taxei de solidaritate” este o mândrie pentru oraș.
„Taxa de solidaritate este de 20 de milioane de euro. Suntem mândri că putem contribui cu o asemenea taxă în momentul în care țara are nevoie. Și noi beneficiem de resurse europene și e cazul să fim și noi solidari când țara și administrațiile locale au nevoie de acest echilibru. Nu consider că este o pierdere, este o parte a unui demers național de a asigura coeziunea și solidaritatea. Și noi beneficiem de solidaritatea europeană și atunci și noi trebuie să întindem o mână celor care au nevoie, nu numai să ne plângem. Trebuie să mai și construim din când în când” a declarat Boc.
Ministrul Finanțelor a motivat introducerea acestei taxe prin stoparea migrația din zonele mai puțin dezvoltate.
„Pentru a păstra această solidaritate și pentru a reduce impactul migrației populației din zonele mai puțin dezvoltate, am implementat această regulă de reținere a 10-15% dintr-o sumă relativ mică de la anumite localități care au media pe locuitor foarte mare în ceea ce privește impozitul pe venit”, a declarat ministrul.
În acest an, Clujul va trimite la București 2% din bugetul municipiului pentru a ajuta orașele care nu colectează la fel de mulți bani din impozitul pe venit.