Analiza

Clujul pornește războiul împotriva meditațiilor în particular pentru elevi

Scris de 978

Din cei 100.000 de elevi din Cluj, majoritatea au luat cel puțin o dată ore în particular de la profesorii lor, mai ales în preajma examenelor importante. Părinții clujeni s-au săturat de acest sport național care îi forțează pe copii să dea mai mult decât pot. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean s-a rezumat la a le recomanda profesorilor să oprească acest fenomen. 

Moda meditațiilor îi arde la buzunar pe părinți și uneori sumele investite nu se reflectă în notele copilului. Pentru liceeni, în special, e ceva normal să ia meditații înainte de BAC, însă mulți părinți au ajuns să creadă că prin practica aceasta se cumpără note. 

La nivel național, Sindicatul Alma Mater și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți solicită Ministerului Educației să scoată practica meditațiilor din școlile românești. Problema este că Ministerul Educației nu este autoritatea în măsură să interzică această practică, nu poate emite nicio lege sau interdicție, însă le poate pleda cauza în Guvern. Pe plan local, grupurile de părinți încă nu au ieșit în spațiul public cu vreun demers prin care să spună „Stop, meditații!”, dar filiala din Cluj a Fundației Părinți din România este o voce puternică care ar susține încetarea acestei practici atât de populare. 

„În general, meditațiile sunt o înțelegere tacită sau explicită între părinte și profesor. Toți părinții vor să aibă nota 10 copiii lor, să știe chineză, japoneză, programare. Evident, și limba engleză și germană. Este important să nu se mai joace pentru că trebuie să devină un robot care să se integreze în societate și să nu pună întrebări. Este o presiune uriașă din partea școlii, dar nu ne uităm să vedem mai departe ce fac copiii aceștia. Ajung cu anxietate de performanță și consumatori de medicamente”, este de părere Cristina Grigore, președintele Fundației Părinți din România, filiala Cluj.

Ce propun părinții din Cluj

Reprezentanții părinților din Cluj consideră că familiile trebuie să accepte nivelul copiilor lor și să nu îi forțeze să facă lucruri care îi depășesc. 
„Propunerea este să nu mai punem atâta presiune pe copil și să ne gândim la nivelul lui. Dacă copilul meu poate să facă doar școala profesională și eu sunt directorul unei corporații, haideți să acceptăm asta. Nu să-i dau meditații, că este o formă prin care mă asigur că va avea 10 copilul meu și va avea 10 la BAC și va fi primul. Sunt și părinți care nu sunt neapărat pro-meditații dar mergem că așa fac toți și nu putem să ne opunem, și sunt părinți care sunt pro-meditații din varii motive. Cred foarte mult în ideea de a-l lăsa pe copil să caute informația, nu să stea acolo ca o plantă și să se plictisească”, afirmă Cristina Grigore. 

ISJ-ul e naiv când e vorba despre meditații?

La rândul său, Valentin Cuibus, inspectorul școlar județean se declară contra orelor particulare și spune că de ani de zile instituția pe care o conduce face demersuri în acest sens. Se pare că degeaba pentru că meditațiile merg la fel de bine.
„Noi am recomandat de ani de ani zile ca profesorii să nu dea meditații, deci nu e nicio noutate din punctul nostru de vedere; noi am cerut de foarte mult timp și cred că în marea majoritate a cazurilor se respectă. Or mai fi și situații când se întâmplă, discutăm de un sistem cu 100.000 de copii numai în județul Cluj. Deci e posibil să mai fie încă 30-50 profesori care să mai facă încă cu copiii lor de la clasă”, precizează Cuibus.

De ce nu e corect și necesar ca un copil să fie meditat

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj are aproape aceleași argumente contra meditațiilor ca și asociațiile de părinți care fac lobby la Minister. De altfel, orice adult, părinte sau nu, care are ochii larg deschiși poate realiza că această practică îl stimulează pe un cadru didactic să fie părtinitor.

„E un fenomen în momentul acesta, în multe locuri. Nu e necesar (să iei meditații – n.r.). Profesorii nu ar putea face dacă nu ar fi cererea mare pe piață. Un copil care merge la școală nu are nevoie de așa ceva”, spune șeful ISJ Cluj.

În final, părinții sunt factorii decizionali care pot influența în bine sau în rău acest „sport” național al meditațiilor și vom vedea dacă Ministerul Educației va scoate de la naftalină un Cod de Etică , elaborat în 2014, care se pare că ar interzice profesorilor meditațiile cu elevii de la clasă. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 21 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 22 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 1 day Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 1 day PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 1 day Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 1 day Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 1 day Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 1 day Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 1 day In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 1 day Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 1 day Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 1 day In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 1 day Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE