Politica

Clujul intereselor electorale și jocurilor de culise – BOC: „Cât timp eu voi avea o putere de decizie, acest oraș nu va fi captiv unui grup de interese…”

Scris de 249

În cadrul celei mai recente intervenții electorale la un post de radio local, primarul în funcție Emil Boc a atins și un subiect „tangențial” discuției, accentuând că municipiul Cluj-Napoca este un oraș „liber”, liberat de interesele de grup ale unora sau altora: „cât timp EU voi avea o putere de decizie”, a precizat cât se poate de exact (!) Emil Boc. Dincolo de formularea eliptică, mesajul este clar: atât timp cât Emil Boc rămâne în funcție, nici un alt grup sau interesele de grup ale altora nu vor deturna Clujul de pe traseul stabilit de grupul liberal de interese, în strânsă cârdășie cu Ucu Rus și alții. 

Invitat să-și facă reclamă electorală, prin intermediul telefonului, primarul Emil Boc a intervenit în cadrul unei emisiuni locale de radio, unde a atins subiectele obișnuite ale zilei: începutul de an școlar, pregătirile pentru începutul de an școlar, necesitatea purtării măștii etc.

Referindu-se la modul în care Clujul excelează „în fiecare zi”, iar asta întrucât, după cum precizează Boc, „am lucrat în fiecare zi în ultimii zece ani”, primarul și-a permis să abordeze și un subiect tangențial…

Aș mai spune un lucru, care tangențial are legătură cu subiectul și care este un bun câștigat al acestui oraș. 

Acest oraș este un oraș liber.

Nu mă refer la orașul liber în sensul antic al cuvântului sau în sensul medieval, când nu era sub cupola unui rege.

Mă refer la faptul că acest oraș n-a fost și nu va fi, cât timp EU voi avea o putere de decizie, nu va fi captiv unui grup de interese sau captiv unor structuri clientelare.

Pentru că dacă este ceva ce-ți poate bloca modernizarea și ascensiunea unui oraș este ca el să fie captiv la anumite grupuri de interese, care doar ele să decidă cine, când și cum dezvoltă afaceri, realizează investiții, stabilește liniile de dezvoltare ale orașului. 

Forța acestui oraș este în noi împreună tot ceea ce trebuie făcut…”, a ținut să precizeze Emil Boc, candidat din partea PNL pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Cluj-Napoca. 

Subtextul mesajului este cât se poate de clar, doar nu s-a trezit Emil Boc să vorbească aiurea despre grupuri de interese și realizarea de investiții.

Dincolo de formularea eliptică, prin care omite din vorbire anumite elemente care se subînțeleg, Emil Boc declară public cum că, „cât timp eu voi avea o putere de decizie, nu va fi captiv unui grup de interese”.

Altfel spus, nu va ajunge captiv unui alt grup de interese. 

Din contra, din ce spune Emil Boc înțelegem că puterea și pârghiile administrative trebuie să rămână la aceleași personaje, altfel…

Încă de pe vremea când pupilul Sorin Apostu, omul pe care Emil Boc l-a crescut și l-a recomandat, a fost la cârma Primăriei Cluj-Napoca, interesele de grup au tras de pârghiile administrative după cum au vrut: fie că ne referim la „grupul de la Cluj”, fie că ne gândim la „grupul de la lac”, interesele majore au fost și au rămas în domeniul imobiliar. 

Se știu ei, foști tovarăși de partid, pedeliști vechi, actualmente mai toți deveniți afaceriști și antreprenori cu vederi libere, europene. 

Singurul interes constant de grup, în Cluj, a fost urbansimul. Sau miza constantă a fiecărui interes de grup.

Pentru urbanism s-au bătut și continuă să-și facă loc reprezentanții puterii locale.

Prin urbanism, reprezentanții Primăriei clujene sunt parte a grupului de interese, prin derogări și alte matrapazlâcuri.

Dovadă șantierele deschise în permanență, urbanismul haotic și prețurile rușinos de mari din Clujul imobiliar. 

Iar asta, doar la o primă privire. 

Iată de ce Clujul nu a fost și nu va fi un oraș liber: nici în sens medieval, nici altfel. 

Grupurile și interesele de grup vor în continuare puterea…

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 11 hours Vocea ta
    URBANISM DE CUMETRIE: ”Solicităm ca  Primarul Emil Boc să își ceara scuze public față de petent pentru că mai mulți ani nu i-a răspuns în scris în legatură cu hotărârea luată și nu l-a primit în audiență”
  • Acum 12 hours PubliNews
    The magic of giving: cumpără cadourile perfecte pentru cei dragi și câștigă premii uimitoare la Iulius Mall Cluj
  • Acum 15 hours FOTOGRAFILA
    Încă un deștept din partidul lui OSĂ: Patinoar la Florești cu copacii înglobați în gheață. Care OSĂ înghețe și, prin urmare, OSĂ fie tăiați la anul că s-au uscat
  • Acum 15 hours Rautacisme
    S-a dat cu gazon rulat să se acopere mântuiala lucrărilor de pe treptele de pe care Emil Boc ne va arăta mândria de a fi român
  • Acum 19 hours FOTOGRAFILA
    “Doreii” municipalităţii în Oraşul de 5 muşchi prea încordaţi ai lui Boc
  • Acum 19 hours Politica
    Stoltenberg: „NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat” (…) „Cu toţii plătim preţul pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar preţul nostru este în bani, în timp ce ucrainenii plătesc cu sânge”
  • Acum 20 hours Analiza
    Achimaş Cadariu crede că noi am uitat cum au fost trataţi bolnavii de cancer în pandemie şi-şi face publicitate politică cu “umanitatea” faţă de refugiaţii ucraineni
  • Acum 20 hours Politica
    Gabriela Firea despre certificatele de virginitate: “Un barbarism”
  • Acum 21 hours Politica
    Demisie din Consiliul Județean Cluj
  • Acum 21 hours Politica
    Sondaj CURS: PSD conduce detașat, PNL, dublu față de AUR. PNL plătește costurile guvernării, minciunile pe care s-a cățărat la guvernare
  • Acum 21 hours In vizor
    JUSTIŢIA TERGIVERSEAZĂ: Procesul inspectoarei din Primăria Cluj Napoca prinsă cu o avere ilicită de câteva sute de mii de euro merge cu viteza melcului
  • Acum 22 hours Politica
    ÎMPĂTIMIŢII DE “PĂCĂNELE”, TRECUŢI ÎN REGISTRUL NAŢIONAL, CA VIOLATORII: Legea care introduce obligaţia să existe o bază de date cu persoanele care intră la jocuri de noroc, promulgată
  • Acum 23 hours General
    Cod galben de ceaţă şi gheţuş
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE