
Din 2.151 de dosare înregistrate pe rolul instanţelor de judecată în perioada 2020 – 2023, având ca obiect consumul de substanţe interzise la volan (alcool, droguri, substanţe psihoactive), în doar 6,6% judecătorii au pronunţat soluţii de condamnare la închisoare cu executare, se arată într-un raport al Inspecţiei Judiciare, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio București.
Potrivit acestui raport, în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect infracţiuni săvârşite sub influenţa unor substanţe interzise, au fost dispuse următoarele soluţii:
-32,7% – condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere;
-20,7% – amânarea aplicării pedepsei închisorii;
-9,5% – condamnarea la pedeapsa amenzii penale;
-6,6% – condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare;
-0,27% – achitarea inculpaţilor.
Pe de altă parte, în perioada de referinţă, la parchete au fost înregistrare 6.585 de cauze având ca obiect consumul de substanţe interzise la volan.
Aproape o treime din aceste dosare (27%) au fost clasate de procurori, celelalte tipuri de soluţii dispuse fiind: rechizitorii – trimiterea în judecată (31,71%), renunţare la urmărire penală (0,61%), dosare aflate în lucru (37,89%).
Pe zone, cele mai multe sesizări privind săvârşirea unor asemenea fapte au fost înregistrate în Bucureşti (20,9%), Cluj (14,3%) şi Timişoara (12,1%), iar cele mai puţine în Bacău (1,7%), Constanţa (1,6%), Iaşi (0,85%) şi Suceava (1,4%).
sursa: g4media.ro.