Cluj-Napoca poate fi numită în acest an Capitala șantierelor, nu Capitala Tineretului în 2015. Zeci de șantiere au fost deschise pe întreg teritoriul orașului tocmai acum. Acum când Clujul va fi vizitat de sute de mii de persoane. Colac peste pupăză, mănășturenii și cei care traversează cartierul Mănăștur vor avea cel mai mult de suferit. Nici cei din zona centrală nu vor avea o viață mai ușoară.
Lucrările de modernizare a străzilor pe care trece linia de tramvai se extind. Proiectul din fonduri europene obligă constructorii să finalizeze lucrările de modernizare până la sfârșitul anului 2015. Și cum timpul este scurt și muncă multă, muncitorii s-au apucat de spart în tot orașul. Nu termină într-o parte, că încep în cealaltă. Asta nu înseamnă neapărat că avansează cu lucrările. De cele mai multe ori încep lucrări și așa rămân.
Lucrările de pe strada Plopilor s-au extins și mai sus de podul Calvaria, de câteva zile, și încă se vor mai extinde. Pe strada Primăverii, muncitorii au spart deja mare parte din trotuar și o bandă de circulație.
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca speră ca în această vară să se termine lucrările pe strada Plopilor și Primăverii, după care calvarul se mută mai sus.
Modernizările se vor face până în zona Sirena, pe strada Bucium, spun angajații Primăriei. Așasar, pe clujeni îi așteaptă o vară plină de șantiere și praf, iar pe șoferi pachete de nervi.
Proiectul de modernizare al străzilor pe unde trece și linia de tramvai nu este singular. Strada I.C. Brătianu din centrul orașului este în curs de asfaltare, după cum a arătat Ziar de Cluj într-un material în care comercinații din zonă s-au plâns de ritmul lent în care se lucrează.
Strada Memorandumului este paralizată de câteva zile. Muncitorii au acaparat o bandă de circulație pentru a putea schimba bordurile. În tot orașul Cluj-Napoca sunt zeci de șantiere deschise pentru asfaltare și modernizare.