Pe strada Memorandumului, într-un gang pierdut în peisajul urban al Clujului, un magazin de telefoane mobile și accesorii, unul aparent ca oricare altul, ascunde o poveste extraordinară de viață. Aici, în fiecare dimineață, „părintele” David Pleșa, înainte de a deschide, tămâiază locul, se roagă, iar mai apoi, cu liniște și cu credință în suflet, pe un fond sonor de muzică creștină, își primește clienții cărora, pe lângă telefoane și accesorii, le mai oferă un lucru neprețuit: speranța autentică, izvorâtă din credință.
Magazinul său de telefoane miroase a biserică, pereții sunt acoperiți cu icoane, iar la intrare, pe o masă, la fel ca într-un magazin bisericesc, părintele a așezat zeci de acatiste, pe care le dăruiește celor care îi trec pragul, nu doar în căutarea unei cartele telefonice, ci și a unei legături cu divinitatea.
David Pleșa nu a fost întotdeauna creștinul practicant de acum, adolescența i-a fost la fel de tulburată ca a oricărui adolescent, însă, la maturitate, după câteva accidente în care și-a pierdut un braț și parțial două degete de la cealaltă mână, și-a recâștigat în suflet credința. Acum simte chemarea monahală și își dorește să se retragă, la momentul potrivit, în Sfântul Munte Athos, după ce își va crește fiul și se va putea dedica în totalitate slujirii lui Dumnezeu. Până atunci însă „părintele” Pleșa își caută mântuirea printre oameni, pentru că harul divin se află pretutindeni unde există credință: chiar și într-un micuț magazin de telefoane și accesorii, dintr-un gang de pe Memo.
Îndepărtarea de la credință și primele atenționări că era pe un drum greșit
David Pleșa s-a născut la Gilău și a copilărit în Muntele Rece, până la 6 ani, când s-a mutat cu părinții la Florești. Mama sa era o femeie foarte credincioasă, care se ruga chiar și noaptea și care și-a dus de mici copiii la biserică pentru a le face cunoscută credința. Când a crescut mai mare însă spiritul adolescentin l-a făcut pe David să lase credința la o parte.
David a urmat liceul și cursuri de specializare de ospătar, dar a început să lucreze, chiar de la 15 ani, la o fabrică de mobilă și tapițerie. Începând cu vârsta majoratului, el este convins că Dumnezeu a început să-i dea anumite semne pentru a se întoarce la credință, mici avertismente pe care nu le-a luat în considerare, până la un eveniment major, în care și-ar fi putut pierde chiar viața și care l-a trezit la o nouă viață, spirituală:
„De obicei, când mergeam la serviciu, treceam peste calea ferată și chiar în ziua în care împlineam 18 ani treceam peste calea ferată, ca de obicei, și era să mă lovească trenul. Era un tren internațional, care nu făcea un zgomot așa mare, nu l-am auzit, dar am scăpat în ultimul moment, am sărit peste linie și nu m-a lovit. Acesta a fost primul semn. Mai apoi, am avut un mic accident la mobilă și tapițerie unde lucram, în care mi-am pierdut parțial două degete. Lucram ca tâmplar pe freză, pe circular, și mi-am tăiat parțial două degete. Practic, toate ni se arată prin semne mai mici și, până la urmă, a fost chiar accidentul acesta mare, în care mi-am pierdut brațul, și poate că Dumnezeu sau sfinții ne atenționează, dar noi nu ne dăm seama până nu ni se întâmplă un lucru mai grav.
În adolescență, în general, tinerii încearcă să își ia viața în propriile mâini și atunci poate nu mai ascultă așa de părinți și poate prin asta Dumnezeu mi-a dat un semn să mă întorc la credința pe care am dobândit-o până atunci de la părinți, din societate, din biserică. Și, sigur că dacă oamenii nu înțeleg asta, probabil că Dumnezeu le arată câte un semn. Așa mi-a arătat mie, după cum mi-am dat mai apoi seama.”
Astăzi se împlinesc 19 ani de la gravul accident în care și-a pierdut brațul, dar și-a recâștigat credința
După Revoluție, David Pleșa a plecat de la fabrica de mobilă unde lucra și s-a angajat ca barman-ospătar la un restaurant în Florești, unde a lucrat timp de 5-6 ani, până când în Florești s-au deschis 3 balastiere unde, fiindcă terminase Liceul de Mecanică, s-a gândit să se angajeze. A vorbit cu un maistru, a început să muncească la una dintre balastiere, unde a suferit un grav accident:
„Tocmai astăzi se împlinesc 19 ani de la accidentul pe care l-am avut pe 4 octombrie 1997. Înainte de accident, Dumnezeu mi-a mai dat încă un semn, dar niciodată nu știi cum să te ferești pentru că nu ai atâta credință și vezi lucrurile numai prin ceață și nu le poți desluși. Cu o săptămână înainte de accident, cum erau acolo benzile transportoare care duceau balastrul spre concasor și spre separator, a sărit un bolovan foarte mare din concasor și a căzut chiar lângă mine.
Accidentul l-am avut pe 4 octombrie. Era într-o sâmbătă. De obicei sâmbăta nu prea lucram, dar în sâmbăta aceea am lucrat și eram în baracă cu ceilalți colegi, era în jur de ora 11, tocmai mâncam. Benzile pe care se transporta nisipul și balastrul se dereglau de foarte multe ori și m-am dus cu o cheie să reglez o bandă pentru că curgea nisipul pe lângă. Și cum eram cu salopeta, mi-a agățat salopeta, mi-a prins mâna stângă între tambur și bandă și mi-a smuls mâna din umăr în câteva secunde. M-am lăsat jos acolo și am strigat după ajutor, a venit unul dintre colegi, mi-a rupt tricoul și mi-a înfășurat umărul, că îmi curgea sânge foarte tare, și un cunoscut m-a dus la Urgență.
La Urgență, părinții, colegii, toată lumea s-a speriat foarte tare. Am pierdut foarte mult sânge, m-au dus la reanimare, am stat acolo, mi-au reimplantat brațul, deși era zdrobit. Brațul s-a prins între bandă și tambur și după mai multe repetări a fost aruncat acolo în nisip. L-au luat, m-au dus la spital la Institutul Inimii, mi l-au reimplantat, dar după o zi sau două s-a infectat. Eu nu puteam să îmi întorc capul în spital, cum fusesem prins și presat la bandă în zona gâtului, am văzut numai cu coada ochiului că degetele de la mâna stângă sunt negre și mi-am dat seama că s-au infectat.
Eram la reanimare, după ce m-am trezit vorbeam cu colegii de salon, fiecare cu necazul nostru, ce am pățit, și la un moment dat se auzea ceva sub pat că curgea. Și-mi zic: «Oare ce se aude așa că curge?» Apoi mi-am dat capul într-o parte și nu am mai știut de mine pentru că m-au dus la sala de operație urgent și mi-au tăiat brațul jos. Mi-am dat seama ulterior că mi-au scos două vene de la picioare și mi le-au pus la braț și am înțeles că mi-au pușcat venele acelea de acolo și curgea sânge. După ce mi-au tăiat brațul, care era și pe partea cu inima, cred că a fost un semn, că trebuia să trec dincolo, dar Maica Domnului m-a salvat, era un semn că mai aveam zile.
După ce, de la operație, m-au dus înapoi la reanimare, am avut un vis în care am văzut iadul cum arată, cu foc, cum am auzit de la părinți și din biserică, dar nu mi-am imaginat niciodată că e așa de urât și de înfricoșător! Știu că era cu foc și aveam așa o frică, parcă cineva îmi smulgea inima din piept și simțeam și o durere foarte mare, deși nu aveam dureri de la operație, pentru că atunci eram sedat, eram sub anestezie. Durerile au intervenit pe urmă, durerile fantomă, care sunt și în ziua de astăzi, care nu dispar niciodată. Când vine toamna și când se apropie ziua în care am avut accidentul simt mâna, simt palma, degetele, până la cot îmi simt mâna toată, simt efectiv ca și cum mi-aș ține mâna în foc. Durerile acestea nu dispar niciodată, sunt pe viață, dureri fantomă, așa se numesc, iar la astea nu ai ce să le faci, calmantele nu își fac efectul.”
„Eu mă rog pentru tine, tu te rogi pentru mine. Ne rugăm în taină unul pentru altul și numai Maica Domnului și Dumnezeu să știe!”
După accident, David Pleșa a mai lucrat o perioadă ca paznic la balastieră, după care la șantier nu a mai fost nevoie de el și a fost nevoit să plece. A început să aducă marfă de la Suceava, pe care o vindea prin piețe. Chiar în sâmbăta de Paști, în anul 2002, Poliția, cu ocazia unei razii în Oser, i-a confiscat mai multe telefoane noi, lucru care l-a supărat pe David foarte tare. Atunci a mers pe Memo în gangul unde are acum magazinul, la numărul 4, și a găsit spațiul unde funcționează și acum, pe care l-a închiriat și unde și-a deschis firma:
„Nu știam cum se face o firmă, m-am dus la Camera de Comerț și am vorbit acolo cu un domn, i-am zis că vreau să îmi fac o firmă, mi-a spus de ce acte am nevoie și imediat mi-am făcut firma, am închiriat spațiul de aici și m-am apucat și mi-am făcut legal magazinul și, de atunci, sunt tot aici.”
În ceea ce privește credința, David Pleșa a oscilat pentru o vreme, mergea și la ortodocși, dar mai mult la greco-catolici, unde s-a și cununat și unde, ani de zile, a mers la biserică împreună cu soția. David mergea și la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, unde a cunoscut mai multe persoane, printre care și pe părintele Visarion Pașca, duhovnicul acestei mănăstiri, care i-a devenit și lui duhovnic și ghid pe calea credinței:
„Mergeam la mănăstire la Florești, acolo am cunoscut mai mulți creștini și, ca printr-o minune, am aflat că se fac pelerinaje la Sfântul Munte. În 2010 a fost prima dată când am ajuns în Sfântul Munte, a fost pentru mine o cale de întoarcere pentru totdeauna, pentru tot restul vieții. După puterea și voința mea, cât le am, m-am lepădat de toate mizeriile, de toată mocirla asta, de toate spurcăciunile astea ale lumii. Acolo am văzut adevărata credință, am rămas foarte impresionat de ce am văzut pe Sfântul Munte Athos, de liniștea de acolo. Se fac nopți de priveghere numai cu lumânări, fără lumină electrică, e ceva mirific, ceva ce multă lume nici nu își imaginează că există pe pământul acesta!
După ce am revenit de acolo vorbeam în continuu numai despre Sfântul Munte, numai despre credință vorbeam, nu mai aveam alte subiecte. Și acum, în fiecare zi, simt că m-aș întoarce înapoi!
Am avut și ispita călugăriei. Urcasem cu părintele Visarion vârful Athonului, la coborâre eram numai eu cu părintele și i-am zis: «Părinte, aș vrea să rămân aici! Așa simt!» L-am rugat să vorbească cu călugării de la Schitul Prodromu și am vorbit acolo cu mai mulți părinți și cu părintele Daniel care m-a întrebat dacă am familie. I-am răspuns că am familie și un copil și mi-a spus că copilul încă e minor și atunci mai bine să rămân în lume și să mai văd, până crește copilul. Mi-a zis că și în lume te poți mântui, oriunde, dacă ai credință, nu numai la Sfântul Munte.
De atunci, în fiecare an am revenit la Sfântul Munte cel puțin o dată, chiar de două ori. După ce am fost prima dată, când m-am întors am avut o ispită foarte mare, pentru că diavolului nu îi place să ne rugăm, să ne apropiem de Maica lui Dumnezeu, de sfinți, și atunci am căzut într-un păcat foarte mare, pe care nu îl pot descrie în cuvinte, ceva de genul Sodoma și Gomora. Când m-am întors înapoi la Muntele Athos, mă mir că Maica Domnului m-a mai primit, după ce am căzut în păcatul acesta mare. Dar poate a fost și o încercare, o piatră de hotar, să vadă dacă mă lepăd de credință sau nu. Reîntors în Sfântul Munte, la Schitul Prodromu am cunoscut un părinte de 80 de ani și părintele acesta a venit la mine, că m-a văzut că mă tot rugam la icoana Maicii Domnului, mă rugam cu lacrimi acolo și a venit la mine și m-a întrebat dacă vreau să mă rog și pentru el. Și i-am spus: «Cum să nu, părinte!» Și atunci mi-a zis: «Eu mă rog pentru tine, tu te rogi pentru mine. Ne rugăm în taină unul pentru altul și numai Maica Domnului și Dumnezeu să știe!»”
Călugărul din schitul deghizat în magazin de telefoane din gangul de pe Memo 4
„Părintele” David Pleșa își continuă eforturile de mântuire și în prezent, la Mănăstirea Florești, dar și în mijlocul lumii, în centrul Clujului, magazinul de telefoane fiind schitul său, unde își îngrijește sufletul. Nu numai pe al său, ci și pe al credincioșilor care îi trec pragul și care îi cer un sfat duhovnicesc. Pentru toți, David Pleșa are pregătit câte un acatist, o rugăciune și o vorbă bună:
„La Mănăstirea Florești suntem un grup foarte mare de creștini care ne rugăm unii pentru alții. Suntem peste o sută care ne rugăm și în fiecare post începem și citim neîncetat Psaltirea, câte o oră fiecare, pe rând, zi și noapte. Sigur că, cu cât ne rugăm mai mult, și încercările și ispitele sunt pe măsură, la fel de mari, dar Dumnezeu și Maica Domnului nu ne lasă, ne vede inima și ispita și ne ajută: «Cred, Doamne, ajută necredinței noastre!»
Acatistele pe care le vedeți aici eu le cumpăr de la mănăstiri, de la biserici, și le pun spre a le dărui oamenilor, pentru a-și alege un sfânt, să se roage la cine vor ei. În primul rând, cea mai mare mijlocitoare, după Dumnezeu, este Maica Domnului. Oamenii vin cu tot felul de probleme și necazuri și îmi spun: «Părinte, am problema asta…!», deși eu nu am Teologia făcută. Dar nu e nevoie neapărat să ai Teologia ca să ai credință și să te rogi și să dăruiești un pic din ceea ce ai celor care au nevoie. Eu le spun că eu nu sunt părinte, le spun să citească acatiste, să se roage și, dacă chiar au probleme atât de mari, să meargă la un preot duhovnic la mănăstire, să primească canon și să îl țină pentru problemele pe care le au.
După ce am revenit de la Sfântul Munte, mi-am lăsat barbă, nu mi-am mai tuns părul și toată lumea care vine la mine spune: «Mergem la părintele!» Eu am luat înfățișarea aceasta de călugăr pentru că îmi place foarte mult viața monahală, călugăria, și poate că, până la urmă, o să mă retrag undeva. Dumnezeu știe asta, eu aș dori, voință am, dar poate că încă ușa și calea nu sunt deschise pentru a ajunge acolo. Dar eu mereu spun: «Să fie voia Domnului!», pentru că a noastră, de cele mai multe ori, nu e bună, pentru că ne dorim lucruri de care, de multe ori, nu avem nevoie și nici nu ne folosesc!”, conchide David Pleșa, călugărul din schitul deghizat în magazin de telefoane din gangul de pe Memo 4.
