Din oras

Locuitorii unui bloc din cartierul Între Lacuri nu mai au liniște de trei ani. Sala de sport din imobil funcționează uneori până la miezul nopții

Liniștea clujenilor care locuiesc într-un imobil de pe strada Galați a fost distrusă încă de acum trei ani, când în bloc a fost deschisă o sală de sport. Clujenii reclamă faptul că nu sunt respectate orele de liniște, că sala funcționează unoeri și după ora 22:00 și că nenumăratele plângeri la poliție au rămas fără niciun răspuns.

„Sala de sport funcționează de mai mult de 3 ani, iar în fiecare zi este un zgomot insuportabil de la 7 dimineața la 10 seara, generat de greutățile/barele/elementele metalice pe care le trântesc. Am sunat de nenumărate ori la Poliție, aceștia nu au reușit să facă nimic. Aseară, de exemplu, la aproximativ 23:30 (în afara programului de funcționare, și în intervalul de liniște), cei din sala făceau zgomot. Am sunat la Poliție, m-am întâlnit cu ei jos și au spus că nu au ce să le facă. I-am rugat să vorbească cu cei din sală. După plecarea Poliției, aceștia au continuat să trântească încă o oră. Oare Poliția nu are nicio autoritate? Am încercat să vorbim cu cei de la sală și ni s-a spus explicit că nu se vor lua măsuri. Aceștia motivează că blocul e „de carton” și că nu au ce face. Poliția este singura alternativă, dar se pare că există o lipsa de interes pentru asigurarea confortului cetățenilor. Cei de la Poliție au motivat că nu au ce face pentru că zgomotul creat de greutăți nu poate fi măsurat. Este cu siguranță extrem de deranjant, și se pare că cei din sală încep să facă ce vor, când vor, având în vedere lipsa de interes a agenților care vin la fața locului. Va rog să îmi comunicați: – de ce nu s-au luat măsuri aseară, având în vedere că aceștia funcționau și făceau zgomot în afară programului și în intervalul de liniște? – care este atitudinea Poliției Locale asupra acestei situații, având în vedere că ea persistă de mai bine de 3 ani?”, este sesizarea clujeanului.

Ce spune legislația

Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora este interzisă” – arată Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În plus, legea prevede că zgomotele puternice și gălăgia nu sunt admise în comunitățile de locuințe, indiferent de oră.

Potrivit legii, pentru zgomote putenice și larmă în blocurile de locuințe sau chiar la casă, chiar și în afara orelor reglementate special, amenda este între 200 și 1000 de lei. Folosirea aparatelor sau aparaturii care face zgomot puternic ori a instrumentelor muzicale la intensitate mare, precum și alte zgomote puternice în timpul orelor de liniște, adică între 10 PM și 8 AM, precum și între 1 PM și 2 PM, se sancționează cu amendă între 500 și 1500 de lei.

Mai mult, dacă perturbarea liniștii se repetă într-un interval de 24 de ore, amenzile cresc semnificativ, ajungând până la 6000 de lei și muncă în folosul comunității.

Există așa cadrul legal pentru a-i amenda pe cei care deranjează liniștea, mai ales în blocuri, atunci de ce Poliția Locală a decis să nu aplice legea?

O astfel de situație a fost semnalată și anterior, în cazul unei alte săli de sport. Și atunci autoritățile au ridicat din umeri. Un locatar a decis atunci să deschidă proces prin care să oblige cei care dețin sala să facă izolația fonică.

 

 

Exit mobile version