In vizor

Clujenii platesc pe o ora de parcare cat platesc sibienii intr-o zi intreaga

Gasirea unul loc de parcare in centrul Clujului e o lupta pe care sute de soferi o pierd in fiecare zi. Asa cu toate ca achita un abonament lunar pentru acest “privilegiu”. Alternativa, parcarea cu taxa in Piata Unirii, e una dintre cele mai scumpe din tara. La polul opus se afla parcarile din centrul Sibiului, pentru care soferii platesc tot doi lei, dar pe zi. 

In Sibiu, cele 3.000 de locuri de parcare din oras sunt administrate de Primarie direct printr-un serviciu specializat. Administratia din Sibiu percepe cea mai mica taxa de parcare din tara; astfel, in zona centrala, o zi de parcare costa doar 2 lei. O parte din banii colectati de municipalitate provin si de la societatile din centrul istoric al Sibiului care platesc taxe de acces. Aceste societati au abonamente prin care masinile de aprovizionare pot intra intr-o anumita zona a centrului istoric intr-un anume interval de timp. 

“Sumele colectate in urma nerespectarii regimului parcarilor pe domeniul public si privat in urma incasarii taxelor de ocupare a domeniului public sunt virate in bugetul Consiliului Local Sibiu. Restul, tichete si abonamente, intra in bugetul propriu al Serviciului cu care sunt promovate noi investitii”, anunta municipalitatea sibiana. 

In zona centrala Clujului, o ora de parcare costa 2 lei, insa tarifele difera in functie de  durata parcarii. Astfel, in timp ce la Sibiu un sofer plateste 5 lei pentru trei nopti si doua zile de parcare, la Cluj-Napoca va achita exact aceeasi suma pentru doua ore jumatate de parcare in Piata Unirii.  

Un abonament lunar in zona centrala din Cluj-Napoca, fara un loc de parcare asigurat, costa 50 de lei pentru persoane fizice si 70 de lei pentru persoane juridice. Amenzile pentru neplata locului de parcare sau parcarea ilegala sunt colectate tot de municipalitate prin intermediul Politiei Comunitare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *