In vizor

Clujenii nu vor avea patinoar în Parcul Central nici în această iarnă

Construirea de către primărie a unui patinoar artificial de mari dimensiuni, de sine stătător, a fost promisă clujenilor de mai bine de 10 ani. Recenta întrunire a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) a arătat că proiectul patinoarului de pe lacul Chios, locaţia pe care Emi Boc anunţa că va face şi va drege un loc de agrement pentru clujeni în timpul sezonului rece, nu este unul viabil. În plus este şi prea costisitor, motiv pentru care arhitecţii au recomandat administraţiei publice locale o nouă locaţie, regândirea întregului spaţiu dintre Parcul Central şi stadionul Cluj Arena. 
 
Înainte de Revoluţie, Clujul a avut un patinoar artifical de mari dimensiuni în cartierul Gheorgheni. În primul mandat al său, într-un exerciţiu de imagine, Emi Boc a patinat acolo de mână cu fetiţele sale. Clujenii au avut patinoar artificial de mari dimensiuni doar două sezoane deoarece în 2006 patinoarul a fost închis, terenul fiind în proces de retrocedare.  RADP a fost acţionată în instanţă de către societatea GPI Turism pentru rezilierea unilaterală, în luna mai 2006, a contractului de asociere încheiat în 2005. RADP a invocat neplata cotei lunare din profit, a salariilor paznicilor şi a consumului de energie şi apă. Instanţa Tribunalului Comercial a dat câştig de cauză firmei pe motiv că RADP nu a demonstrat motivele pentru care a reziliat contractul printr-o înştiinţare. În acea perioadă directorul RADP era Ioan Morocozan.
 
Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU)  întrunită miercuri a dezbătut amenajarea în sezonul rece a Lacului Chios într-un patinoar artificial. Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Ţigănaş, a propus ca patinoarul să nu fie amenajat pe lacul Chios ci să fie mutat lângă stadionul Cluj Arena, pe locul unde în prezent se află parcul de joacă pentru copii.
“Am propus ca toată zona dintre Cluj Arena şi Parcul Central să fie regândită. Se poate face acolo patinoarul, care vara să fie o pistă de role sau să fie folosit pentru alte sporturi. Locul de joacă ar urma să fie repoziţionat şi modernizat. De asemenea, pe aceeaşi platformă ar urma să fie mutate spaţiile de comerţ de pe Aleea Stadion, care nu arată prea bine acolo unde sunt acum. În zona respectivă există un teren care aparţine Consiliului Judeţean şi am discutat de un an deja cu arhitectul şef al judeţului, Claudiu Salanţă, despre cum ar trebui să arate acel spaţiu. Cei de la Consiliul Judeţean au în intenţie să cedeze bucata de teren Primăriei”, a afirmat Şerban Ţigănaş.

Propunerea preşedintelui OAR a fost apreciată de către membrii  CTATU mai ales în condiţiile în care varianta propusă, de amenajare cu pontoane plutitoare a lacului Chios în patinoar artificial, este una destul de costisitoare. 
„Soluţia propusă de domnul Ţigănaş a fost îmbrăţişată de cei prezenţi. Chiar şi noi, reprezentanţii Primăriei, am achiesat la ea. Patinoarul, pe noul amplasament propus, ar fi mai prietenos cu mediul. Sunt 9.000 de metri pătraţi, cu tot cu terenul pe care ni-l va ceda Consiliul Judeţean, pe care se poate realiza şi un parc pentru copii, care să se integreze cu patinoarul. Soluţia definitivă va fi luată abia după ce se va organiza o dezbatere publică. Există însă şi o veste proastă. Noi am dorit să deschidem patinoarul la 1 Decembrie 2017, dar nu avem cum să îl facem atât de repede în actuala situaţie. Preferăm să amânăm proiectul un an şi să încasăm înjurături de la presă, dar să facem o treabă trainică”, a afirmat viceprimarul Dan Tarcea.
Ziar de Cluj îl atenționează pe viceprimarul Dan Tarcea că presa nu îl înjură că promitete şi nu face. Presa arată că modul de “comunicare instituţional şi preferenţial” este unul care nu face bine oraşului. Critica poate fi benefică dacă cei critiaţi ştiu să ia informaţiile şi să le folosească pentru a îndrepta lucrurile. Faptul că  de atâţia ani clujenii trebuie să meargă vara la Cojocna, Turda, Dej, Figa sau Băile Felix şi iarna să se înghesuie pe două patinoare artificiale private şi unul kitch din Piaţa Unirii, nu înseamnă că municipalitatea face ceva pentru agrement în acest oraş. Sala Polivalentă a fost costruită pentru susţinerea sportului clujean,  dar a ajuns o mare sală de evenimente. Mai urmează să fie cedată să-și facă nunta acolo vreun cocalar… Baza Sportivă din Ghergheni putea  fi foarte bine administrată de o direcţie a primăriei, nu de o societate comercială unde, aşa cum s-a demonstrat de către presă, sunt angajaţi lipitorii de afişe ai PNL Cluj. 
 
Emil Boc s-a lăudat în 2014 că a bugetat înfiinţarea unui patinoar permanent. Ulterior clujenii au fost informaţi că patinoarul va fi finanţat cu fonduri europene. Azi, mâine, se împlineşte cincinalul şi clujenii tot nu au patinoar pe lacul Chios.
Patinoarul a fost una  priorităţile de infrastructură anuţate de primarul Emil Boc pentru vara 2017. După ce şi-a însuşit ideea fostului viceprimar Anna Horvath, „maestrul promisiunilor” a readus în atenţia ascultătorilor clujeni promisiunea făcută în 2015. Astfel, pe calea undelor radio, Emil Boc a anunţat că se vor face eforturi din partea administraţiei pe care o conduce ca din această iarnă (2017) clujenii să se poată bucura de un patinoar pe Lacul Chios din Parcul Central. Iniţial, edilul dorea ca această investiţie să fie făcută în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Se pare că s-a răzgndit şi a decis că e mai bine ca finanţarea să fie făcută de la bugetul local, prin intermediul intreprinderii de sinecuri numită Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, cea în administrarea căreia se află luciul de apă a lacului Chios.
“Facem eforturi să realizăm încă de anul acesta un patinoar în Parcul Central, deşi timpul este scurt”, a mai afirmat Emil Boc pe calea undelor radio.
Pentru că memoria votantului este de scurtă durată, clujenii trebuie să ştie ce li se promitea înaintea sezonului de iarnă 2015-2016.
Vrem să facem un proiect european, astfel încât iarna lacul din Parcul Central să poată fi transformat într-un patinoar artificial de largă dimensiune şi să dea sansa clujenilor să îl folosească. Acolo avem planul ca în exerciţiul acesta financiar, 2014-2020, să depunem un proiect european şi se pare că există şi sanse de finanţare„, a afirmat Emil Boc, în octombrie 2015 tot pe calea undelor radio. Că verba volans…
Pentru că Emil Boc, potrivit unor surse din PNL CLuj, nu şi-ar mai dori încă un mandat, acesta îşi pregăteşte retragerea împingându-l în faţă pe viceprimarul Dan Tarcea. Liberalul a muşcat momeala şi a anunţat încă o dată de marele proiect al primăriei de a „îngheţa” Lacul Chios.

La modul în care a vorbit despre proiect, „presa care îi înjură” a anticipat că proiectul patinoar pe Chios nu va fi pus în practică prea curând. Mai ales că din cauza riscului de colmatare a lacului, primăria intenţiona să achiziţioneze nişte plăci plutitoare, care vara să poată fi transformate în terase.
Sunt prevăzuţi în buget pentru amenajarea patinoarului 3,5 milioane de euro. Dorim să cumpărăm nişte plăci plutitoare, pe care se poate amenaja patinoarul, dar care pot fi folosite şi ca podium, pentru organizarea unor concerte pe lac, sau ca terase. Este un sistem care funcţionează cu succes în ţările nordice”, a declarat Dan Tarcea.
Referitor la amenajarea patinoarului pe noua locaţie propusă de Şerban Ţigănaş, cea dintre Parcul Central şi Cluj Arena, estimăm că nici până la sfârşitul anului 2018 nu va fi funcţional acel patinoar. Argumentele ar fi: procedura de cedare a terenului de la CJ către Primărie, o dezbatere publică (de formă, cel puţin, să nu ne trezim cu proteste ale ecologiştilor, ca în cazul trotuarelor de pe Splaiul Independenţei), studiul de fezabilitate (dacă nu cumva este deja făcut şi aşteaptă doar să fie plătit), organizarea licitaţiei pentru desemnarea constructorului, eventualele contestații, fuga câștigătorului cu avansul și intrarea în insolvență, așa cum se obișnuiește la Cluj şi, nu în cele din urmă, construirea propriu zisă. 
 
 
 
 
 
 
 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *