In vizor

Clujenii îi bat obrazul lui Tișe pentru podul de la Săvădisla: „Oare nu vi s-a părut exagerat timpul de execuție, când ați decis tăierea în două a unui sat?”

Locuitorii din Săvădisla, dar și alți clujeni care fac naveta din satele străbătute de drumul județean DJ 107M, vor trebui timp de cel puțin trei luni să urmeze o rută ocolitoare. 

Consiliul județean Cluj a anunțat că vechiul pod din Săvădisla va fi demolat și în locul lui urmează să fie ridicat un pod nou. Potrivit lui Alin Tișe, construcția podului va fi finalizată la sfârșitul acestui an. Termenul de trei luni i-a nemulțumit pe clujenii care fac zilnic naveta, dar mai ales pe cei care locuiesc în Săvădisla și nu mai pot ajunge dintr-o parte în alta a satului.

Oare nu vi s-a părut exagerat timpul de execuție, când ați decis tăierea în două a unui sat, și a unei rutei importante de tranzit, domnul Tișe? Puneți acolo să lucreze în trei schimburi 24/24, șapte din șapte. Așa vreți să ajungeți din urmă vestul? Podul ăla se schimba într-o săptămână în occident, poate la același preț.

Până la edificarea noului pod, începând de luni, 2 octombrie circulația se desfășoară pe următoarea rută ocolitoare: (DJ 107M) Vlaha – (DJ 103V) Vălișoara – DJ 107L – Lita (DJ 107M) și retur.

Un alt clujean menționează că lucrările executate până acum pe traseul Luna de Sus- Săvădisla, parte a drumului județean DJ 107 M, sunt de cascadorii râsului,

Sunt foarte curios. Atașez poze cu șanțuri executate tot în Savadisla, inginerie pură, dacă și podul se execută în același hal mai bine lăsat ăsta vechi. Consiliul Judetean Cluj vă rog mai faceți câte o vizită pe șantiere, ce se întâmplă de la Luna de Sus până la Savadisla e de cascadorii râsului.

Drumul DJ 107 M a fost o adevărată provocare pentru actuala administrație județeană. A fost asfaltat si reasfaltat, spre disperarea celor care fac zilnic naveta, sau a celor care vor să ajungă în zona turistică Băișoara. Lucrările au fost executate prost, astfel că în acest moment se execută ample lucrări de modernizare a drumului.

Citește mai mult:

Cel mai asfaltat drum din județul Cluj, DJ 107 M Luna de Sus-Băișoara-Surduc, va fi modernizat. Lucrările costă 63,5 milioane de lei

 

 

Exit mobile version