Vocea ta

Clujenii critică interzicerea centralelor termice de apartament, măsură anunțată triumfal de viceprimarul liberal Dan Tarcea: „Mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu!”

Viceprimarul liberal Dan Tarcea a anunțat triumfal, în 19 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, interzicerea centralelor de apartament în Cluj-Napoca pentru clădirile noi cu peste 6 unități locative, o „realizare” a Primăriei care le-a dat multora fiori reci pe șira spinării, având în vedere experiența comunistă a încălzirii centralizate. 

În teorie, încălzirea centralizată e mai economică, dar, în practică, s-a dovedit mai problematică decât centralele de apartament care își fac treaba în funcție de nevoile fiecărui proprietar, iar când nu mai funcționează corespunzător, pot fi ușor și rapid schimbate sau reparate. 

„Începând de azi, sunt interzise centralele de apartament pentru clădirile noi cu peste șase unități locative

În ședința de Consiliu local de ieri, 18.01.2022, am votat proiectul de hotărâre privind interzicerea centralelor de apartament pentru clădirile noi.

Prin această decizie am avut în vedere aplicarea măsurilor privind protejarea mediului înconjurător, reducerea gazelor cu efect de seră și reducerea emisiilor rezultate din încălzire în sectorul rezidențial.

Proiectul propus vizează doar blocurile noi cu mai mult de șase unități locative. Pentru blocurile în care sunt montate centrale de apartament nu este aplicabila prezenta hotărâre.

Alternativa pentru clădirile nou construite este racordarea la sistemul centralizat de  încălzire sau la instalații de încălzire/apa calda de scară, bloc sau cvartal. Noile tehnologii permit contorizarea individuală astfel încât să plătești cât consumi”, a postat viceprimarul.

După ce clujenii s-au obișnuit cu confortul centralelor individuale, care îi permit fiecărui proprietar să decidă când și cât se încălzește, care îi permit fiecăruia să controleze cât gaz consumă și, implicit, cât plătește, acum Primăria liberală impune încălzirea la comun, cu iz comunist. Totul în numele unui demers ecologist care va avea doar o finalitate de imagine, fiindcă nu va salva Clujul planeta prin această măsură, atâta timp cât întreaga planetă continuă să polueze grosier. 

Moțul ecologist pe care și-l pune Primăria prin măsura interzicerii centralelor de apartament îi nemulțumește pe mulți clujeni. Oamenii au comentat sub anunțul lui Dan Tarcea că, în esență, în cazul încălzirii centralizate, din cauza pierderilor, consumul nu e mai mic, doar deranjul e mai mare:

„Pai un foc mare sau 10 mai mici nu e același lucru? Ba din contra, ăla mare tre să meargă continuu, în timp ce alea mici iau și pauză când lumea nu e acasa… ori face economie.

E supărător să vezi autoritățile că iau astfel de decizii fără a citi un singur studiu cu referire la problemă… specialiștii spun…, unde spun, pe Facebook? Arătați-ne și nouă un studiu, o analiză… niște cifre, nu dați legi pe auzite”, a scris Rareș Fabian.

„Punctul de vedere al specialiștilor este că o centrală de capacitate mai mare care deservește același număr de apartamente consumă cu cel puțin 30% mai puțin gaz”, i-a răspuns viceprimarul Dan Tarcea.

„Ne-ați obligat să investim în centrale de apartament, prin desființarea centralelor care alimentau 3-4 blocuri, acum ne obligați să renunțăm și să investim alți bani în centrale comune!! Vi se pare normal, Dl. Tarcea?”, a întrebat Ilona Domokos.

„Dan Ștefan Tarcea, să mai refacă calculele. Unde sunt incluse pierderile suplimentare? Dar arderea de gaz, ca să ai țeava mereu fierbinte la apa caldă? Dar încălzirea aiurea când nu ești acasă? O centrală de bloc trebuie să meargă cel puțin 10 ore pe zi. Eu o folosesc maximum 2 ore pe zi. Unde este economia?

Adică așa-zișii specialiști schimbă legile termodinamicii? Iar Q= m x c x Dif T nu mai este actuală?”, a comentat George Grecu.

„Dan Ștefan Tarcea, specialiști ăștia au văzut în realitate cum arată o centrală… de bloc… dumele astea sunt sora studiul de fezabilitate… bani dați degeaba unor firme agreate de voi… Propuneți va rog într-o ședință și legea ilicitului… așa, la mișto…”, a scris Cristian Dan Pop.

„Dan Ștefan Tarcea, să vedeți balamuc. Unii vor mai cald, alții o vor oprită… greu de găsit la români numitorul comun. Eu întotdeauna am fost adepta centralei de scară, însă la niciun bloc nu am putut ajunge la un punct comun”, a adăugat Angela Târziu.

„Dan Ștefan Tarcea, administrez blocuri în Cluj de 20 de ani. Am blocuri cu centrală proprie, de bloc, făcute în ultimii ani. Prețul metrului cub de apă caldă este dublu decat cel de la Regia de Termoficare și prețul căldurii este mai mare cu 80%”, a precizat Costișor Daniel.

„Dan Ștefan Tarcea, PÂNĂ LA 30%, nu cel puțin. La centrale individuale consumatorul este atent pentru că ce consumă, aia plătește. Când totul este la comun, oamenii au tendința să abuzeze consumul. Aș fi crezut că un om de dreapta înțelege ineficiența colectivismului, mai ales că a trecut prin etapa comunistă cu centrale de cartier și pierderi enorme”, a atras atenția Adrian Turcu.

„Dan Ștefan Tarcea, interesant, dar totuși o factură de încălzire cu sistem centralizat este mai mare decât cu o centrală de apartament… aici ce mai spun specialiștii?”, a întrebat Mihai Giurgiu.

„Am trecut pe lângă un bloc nou de 8 etaje unde se vedeau vreo 50 de hornuri de evacuare a gazelor de la centrale. Doar două evacuau gaze… Fiecare locuință își reglează temperatura după nevoi și buget. De ce se impune o centrală termică comună, când se știe că pierderile de căldură, dar și apă caldă sunt mari pe traseu? Din nou vom consuma apă la robinete până ajunge apa caldă la etajul 10?”, a comentat Rășinar Sebastian.

„Centralele individuale au randament 95-98%… La cele de cartier 30% din căldura produsă se pierde la transport prin pământ sau spații care nu sunt necesar de încălzit… Doar că la sistemul centralizat se dau subvenții… Subvenție = ceva plătit de toată țara, pentru câțiva beneficiari… O fi bine? O centrală pentru 6 apartamente costă cât 12 centrale individuale… Revizie si alde dandarale, de asemenea mai scumpe și mai complicate…”, a adăugat Ovidiu Secară.

„Normal… doar voi nu aveți de unde să știți cum este cu încălzirea la comun… în RĂCHIȚELE… nu aveau centrală pe sat… costurile sunt cu cel puțin 30% mai mari… vor plăti oamenii apă rece cu preț de apă caldă… Bravo… să luați în calcul și faptul că acesta va fi ultimul mandat… vă mai alege… membru!!!”, a comentat Cristian Dan Pop.

„Ca pe vremea comunismului!!!! Dai drumul la apă, bei o bere, și vine apa caldă!!!! Dar, tu ai să plătești apa rece, ca si apa caldă!!!!!!” a scris Arpad Naghi.

„Mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Fiecare apartament trebuie să aibă centrală proprie pentru că nu fiecare consumă la fel”, a adăugat Margareta Buzgau.

„În sfârșit, încălzirea globală a fost oprită deasupra Clujului”, a conchis Adrian Turcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *