Vocea ta

ClujBike – subiect de campanie electorală. Un "proiect” de care s-a ales praful

Despre proiectul ClujBike, temă numa’ bună de campanie electorală, s-a ales praful. Motivul este năucitor de simplist și tâmp: au fost eliberate prea multe carduri, prin urmare, gata. S-a-nchis birtul. 

Cetățenii pledează pentru propria cauză, evident, pentru că Primăria Cluj-Napoca nu mai este preocupată de problemele locuitorilor, ai celor care au votat sau nu au făcut-o.

Iată ce notează Doru Șupeală pe pagina sa oficială de socializare despre acest pseudo-proiect:

Știi proiectul ăla fain, cu biciclete gratis în Cluj? Da, o treabă excelentă, pe bani europeni.

Știi că parcarea în Cluj în centru este de multă vreme o misiune imposibilă și, mai nou, extrem de costisitoare?

Știi că utilizarea bicicletelor ar fi o soluție, ca să limitezi traficul auto în centru, să lași trotuarele pentru oameni și să încurajezi și mișcarea?

Îl știi pe primarul ăla mic, care a câștigat alegerile și pentru treaba cu bicicletele?

Mno, află că primarul ăla mic de tot a blocat emiterea cardurilor pentru utilizarea bicicletelor, și nu de ieri, de azi, ci din septembrie anul trecut. Adică de 10 luni. ZECE LUNI.

Timp în care multe mii de oameni s-au mutat în Cluj, dar nu au acces la acest serviciu public. Motivul? Cică ”s-au eliberat prea multe carduri deja”. Nu că sunt prea mulți utilizatori activi și nu ar fi biciclete disponibile, ci pentru că ”s-au emis prea multe carduri”. De parcă numărul cardurilor este important, nu al bicicletelor și utilizatorilor reali, din care mulți sunt plecați acum din Cluj, fiind studenți în vacanță.

Și care e soluția oferită în aceste zece luni de harnicul edil? Niciuna. Dar de ce atâta grabă, suntem în Ardeal, numa-ncet. Avem de mers la festivaluri, facem poze, ne dăm cool și mai câștigăm niște alegeri.

Dacă te înscrii pe site-ul clujbike.eu, nu îți zice nimeni că nu se mai eliberează carduri, ți se iau datele (inclusiv CNP, ha ha, cică GDPR!) și ești lăsat ca prostul în aer, să te duci degeaba până la primăria Cluj, unde tantile respective îți zic doar că pas, nu avem carduri. Cum, nu știați? (Funar trăiește, dap).

Ca să nu mai amintesc că, pe site-ul ClujBike, ți se zice că ridici cardul de la primăriile de cartier, dar NU SCRIE NICIUNDE unde sunt aceste primării, trebuie să fugi la Google ca să le afli.

Mno, cam așa stă treaba pă Valea Siliconului, în capitala culnesului, șmarțsitiurilor, antoaldelor, caselor cu 4000 de euro metrul pătrat și buricul ultra-mega-tecnologiei. Votați Emil Boc”, apreciază Șupeală.

CITEȘTE ȘIMinciuna Cluj Bike – fonduri europene azvârlite pe vopsea Duco dată pe asfalt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version