Eveniment

CLUJ: O minoră de 17 ani a decedat într-un accident grav la Bucea

Scris de 480

Un accident a avut loc duminică noapte în localitatea Bucea din comuna Negreni. O adolescentă de 17 ani a murit în urma impactului.

  • Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervinit duminică noaptea la un accident rutier cu două mașini, petrecut în localitatea Bucea, comuna Negreni. Echipajele medicale au intervenit pentru resuscitarea unei adolescente de 17 ani, însă fără succes, astfel că medicii au declarat decesul tinerei.

”Din primele informații, o persoană a fost declarată inconștientă. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ. Misiunea este în dinamică, voi reveni cu date. În cele două autoturisme se aflau șase persoane. S-a deplasat în sprijin și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2. În continuare se aplică manevre de resuscitare. Celelalte victime sunt conștiente, cooperante.

Din păcate, medicii au declarat decesul minorei. Au fost trimise din primul moment două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță. Echipajele lor au aplicat imediat manevrele de resuscitare. Ambulanța SMURD a fost trimisă ulterior în sprijin.” – a informat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 9 hours Din oras
    Mașina de vot a lui Boc a fost convocată în ședință extraordinară. S-a votat, dar s-a și adoptat (și, viceversa)
  • Acum 9 hours Politica
    În următoare ședință de Consiliu Județean se prefigurează la vot scumpiri la salubritate?
  • Acum 10 hours Justitie
    SĂ APĂRĂM PLAGIATUL CU DINȚII. Ai Justiției, firește: În apărarea onoarei nereperate, Lucian Bode mai deschide un proces la București
  • Acum 10 hours Editorial
    Mult prea competentul Lucian Bode ar trebui să-și dea demisia. Dar este atâta de ratat ca om și profesie încât ”sistemul” nu poate găsi unul mai bun
  • Acum 10 hours Sanatate
    N-A PLECAT, NU S-A ASCUNS: În noul raport COVID, crește numărul de infectări și se raportează zeci de decese în doar câteva zile
  • Acum 11 hours In vizor
    Curtea de Conturi a găsit abateri financiare de peste 9 milioane lei la Primăria Cluj-Napoca. Mai pune Boc un milion de la el și-i dă la ”U” Cluj
  • Acum 12 hours Sport
    ”U” Cluj primește 10 milioane de lei, bani publici nerambursabili, de la Primărie
  • Acum 12 hours In vizor
    Cum încearcă PSD și PNL să scape de cartoful fierbinte al pensiilor nesimțite, cunoscute în ”famiglie” drept ”speciale”
  • Acum 12 hours Jos palaria
    NU ARATĂ RĂU: Muzeul de Istorie a Farmaciei se pregătește de deschidere
  • Acum 13 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Headhunter-ii, târgurile de cariere şi platformele de recrutare îţi vând ceva. Astăzi este munca remote. Mâine săptămâna de patru zile. Poimâine, pensia la 45 de ani. Ai grijă ce cumperi!
  • Acum 13 hours Eveniment
    SIMULARE BAC: Elevii dau astăzi proba scrisă la Limba română
  • Acum 14 hours Politica
    Marcel Ciolacu: ”PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondaje le opinie, dar e problema dânşilor, nu e problema noastră”
  • Acum 14 hours Din oras
    CHIRII A LA ”E FAIN LA CLUJ”: Cu buda lângă aragaz, arome ca la ”mama acasă”…
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE