„În ultimii ani s-a răspândit ideea calității vieții de la Cluj, administrația locală mizând pe infrastructura modernă. Totul se bazează pe proiecte mici dar gestionate decent de către unii oameni competenți din primărie: vopsirea bulevardelor centrale, refacerea unor drumuri dând prioritate transportului public și noi spații verzi. Dar limita de competență a autorităților este infrastructura mare, unde primăria se zbate în marja de toleranță din jurul lui zero.” – comentează realitatea clujeană cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.
Nu numai Ziar de Cluj, sau activistul clujean Szakats Istvan văd minciuna administrativă. Ea este evidentă tuturor specialiştilor, mai puţin asistaţilor lui Boc (de partid, prin sinecuri bine plătite, sau de stat – pensionari legaţi de glie de subvenţiile municipaităţii: gratuitate transport, subvenţie căldură, alimente, beculeţe, steguleţe şamd). Redăm comentariul celor de la Pro Infrastructură:
„Metroul promis este, conform licitației în desfășurare explicată pe larg în 22 martie (Tot ce trebuie să știți despre metroul ușor clujean!), doar o jumătate de metrou care se oprește la stația Sfântă Maria lângă centru, în zona Calvaria. Zonele dens populate, cum sunt cartierul Mănăștur și comuna Florești, se amână după 2035.
Centura metropolitană, proiect vândut cu succes clujenilor încă din 2015, motiv de fală pentru administrație la fiecare ocazie, e în realitate gestionat prost. Studiul de fezabilitate licitat de primărie în 2018 cu durată 1 an durează deja de… 4 ani. Asociația noastră a atras atenția în trecut asupra termenului nerealist. Primăria a ales varianta populistă și acum suntem cu toții martori ai unui fenomen numit „a nu mai ști pe unde să scoți cămașa”.
Trenul metropolitan pe infrastructura CFR existentă, un proiect bun care ar putea fi implementat relativ repede, urmează să fie dat și el de gard. De ce? Din cauza că investiția necesară de 200 milioane de euro a fost „negociată” de primărie la doar 70 milioane, sacrificând frecvența de operare la 1 tren pe oră, o frecvență decentă fiind de minim 3 trenuri pe oră. Atragem atenția asupra posibilului eșec și solicităm responsabililor să facă eforturi să găsească finanțarea necesară realizării unui proiect bun pentru cetățeni.
Drumul de legătură dintre DN1 și Autostrada A3 în zona Tureni, important cât un lot de autostradă, deși nu e în ograda primăriei, a fost promis de multe ori. Evident, nu este gata. Nici nu avem lansată licitația de lucrări, putând fi dat în folosință la final de 2024 în cel mai optimist scenariu, abia în 2025 realist vorbind.
În oraș, Compania de Transport Public, condusă de același personaj din 1990 încoace, se vede modernizată cu de-a sila și tot neputincioasă rămâne. Compania are zeci de troleibuze nou-nouțe care strâng praf în depouri fiindcă nu a fost în stare să extindă liniile.
Toate tramvaiele circulă azi cu maxim 30 km/h, un pic mai lent decât dacă ar fi trase de cai, deoarece CTP nu recunoaște eșecul achiziției de tramvaie românești noi și proaste care se dezintegrează din mers pe o linie bună, refăcută. Primim în schimb „amenințări” cu autobuz fără șofer pe o ipotetică „linie 0″. Cerem primăriei recunoașterea eșecurilor CTP și demararea procedurilor transparente pentru alegerea unei conduceri competente.
Promitem tot, facem jumate. Vă mai amintiți de “Podul Porțelanului” cu un picior construit și unul nu, că au dat de sare? Sau Bd. 21 Decembrie modernizat cu surle și trâmbițe, dar au omis să spună că doar pe… jumătate din lungime. Cealaltă urmează în viitor, iar laudele vor fi culese de două ori, bineînțeles.”