Jos palaria

Cluj-Napoca este „primul oraș care” are un festival comunitar organizat de propriul ghetou

„Suntem onorați să anunțăm KHETANE (împreună în limba romani), festivalul comunitar al Pata Râtului, care se va desfășura între 12-14 august.” – anunţă pagina „Pata se pune” a comunităţii din Pata Rât.
Citiți mai jos Manifestul Khetane! „În curând o să anunțăm și tot programul.” – mai anunţă organizatorii.

„MANIFEST

Khetane este un festival non-comercial. Îl vrem onest și real, ceva pentru noi. Pentru noi TOȚI. Vrem să ne vedem, om cu om. Vrem să-l facem împreună.
Vom avea concerte. Dezbateri. Proiecții de film. Prezentări de modă. Activități pentru copii. Expoziții.
Mergem la rădăcini. Îl facem din nimic. Cât băgăm, atâta iese. Ajută-ne și tu. Să ne hrănim artiștii. Să ne transportăm artiștii. Să punem scena. Contăm pe noi. E vorba de umanitatea noastră.
E un alt fel de joc. Orice comparație cu alte festivaluri e inutilă. Și dacă am vrea, nu am putea să dezvoltăm un discurs triumfalist. E incompatibil cu existența noastră.
Refuzăm să suprapunem acest nivel de fals pe o comunitate reală, care face parte din orașul de cinci stele, deși e mereu trecută cu vederea. Nu ne vom preface că în jurul nostru totul e frumos și bine. În jurul nostru e un ghetou.
Refuzăm să definim succesul după standardele capitalului. Redefinim succesul ca onorabil și echitabil. Mai este speranță.
Cei care ne vom întâlni acolo, ne deosebim radical și ne asemănăm radical. Ceea ce ne desparte, ne și unește.
Vrem incluziunea reală. Vrem planificatul și spontanul. Vrem să ne exprimăm identitatea. Demnitatea. Vrem să ne distrăm. Și vrem să vii și tu!”
Exit mobile version