In vizor

Cluj-Napoca, cel mai sigur oraș din Universul Cunoscut: Două fetițe abuzate în doar 24 de ore. Poliția a ascuns cazul. Ce să ne mai mirăm de cazul Buta?

Judecătorii de la Judecătoria Cluj Napoca au dispus arestarea a doi bărbați, acuzați de viol asupra unor copii. Clujul civilizat și sigur. Este vorba despre două cazuri distincte. Anchetatorii au ajuns la concluzia că autorii acestor fapte nu se cunosc între ei. Judecătoria Cluj Napoca a emis două mandate de arestare pe numele celor doi violatori.

Una dintre fetițele violate are 12 ani, cealaltă13 ani. Procurorii clujeni au fost și ei șocați de cele întâmplate, și au cerut arestarea de urgență a celor doi bărbați.

În primul dosar este vorba despre inculpatul Druhora Adrian, acuzat de faptă de viol asupa unui minor.

”Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la data de 06 februarie 2024 și până la data de 06 martie 2024, inclusiv, a inculpatului D.A. (Druhora Adrian – n.n.), fără antecedente penale, cetățean român, necăsătorit, fără obligații militare, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: – tentativă la viol săvârșită asupra unui minor”, se arată în sentință.

În al doilea caz, infracțiunea ar fi fost comisă de Rugu Radu Florin. Acesta a fost arestat pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată.

”Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la data de 06 februarie 2024 și până la data de 06 martie 2024, inclusiv, a inculpatului R.R.F. (Rugu Radu Florin – n.n.), pentru comiterea infracțiunii de: – viol în formă continuată”, se arată în sentință.

Articolul 218 din Codul Penal condamnă cu închisoare de la trei la zece ani, orice faptă de acest gen comisă de un adult asupra unui minor.

”Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”, se prevede în Codul Penal.

Cele două minore au fost preluate de psihologii de la Protecția Copilului. În prezent au loc evaluări cu privire la starea în care se află și care sunt planurile de intervenție de viitor.

Poliția Cluj nu a comunicat nimic oficial, deși faptele sunt foarte grave.

UPDATE

În privința informațiilor apărute în spațiul public referitoare la două cazuri de agresiune sexuală asupra minorilor, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:

Având în vedere particularitățile cazurilor, în vederea protejării intereselor minorilor, nu au fost transmise date din oficiu pentru mediatizare, cercetările fiind efectuate sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În ambele cazuri au fost dispuse măsuri preventive, respectiv reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați, cu vârste de 25 și 30 de ani, iar ulterior au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestora.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de viol și tentativă la infracțiunea de viol.

Sursa: foaiatransilvana.ro

Exit mobile version