In vizor

Cluj-Napoca are, anul acesta, buget de 326 milioane euro. Lista priorităților lui Boc

Scris de 721

Anul acesta, primarul Emil Boc le promite clujenilor parkinguri, poduri, autobuze școlare, parcuri noi, locuințe sociale, SF pentru centura metropolitană, amenajarea malurilor Someșului și câte și mai câte. Are la dispoziție 326 milioane euro. Bugetul local se află în dezbatere publică deocamdată, urmând să fie supus votului consilierilor locali, în luna aprilie.

„Am încercat să găsim soluții pentru cele mai noi proiecte de modernizare. În materie de infrastructură, cele mai importante proiecte vizează partea care ține de realizarea documentației pentru studiul de fezabilitate și obținerea autorizației de construcție pentru centura metropolitană a Clujului, realizarea obiectivelor de investiții pentru parkingurile din oraș: Primăverii 20, Primăverii 8, care teoretic ar trebui să fie gata în 2020, Mogoșoaia 9, care se termină tot în 2020, parkingul de pe Hașdeu; finalizarea podului Fabricii, realizarea podului Porțelanului (în 2 aprilie ar trebui să înceapă lucrările); continuarea proiectelor pe care le-am anunțat; cele 6 autobuze școlare care sunt cumpărate și acum sunt aduse ca să putem să le punem în funcțiune până la sfârșitul lunii mai”, a declarat Boc, vineri, la un post de radio local.

Din banii pe acest an ar urma să fie amenajate parcuri. Unele vor fi reparate, iar altele vor fi făcute de la zero. Dacă credem promisiunile lui Emil Boc, locuitorii din Bună Ziua vor avea, în sfârșit, parc.

„De asemenea, avem proiecte în valoare de 80 milioane euro pentru modernizarea a 137 hectare de parcuri și zone verzi, proiecte multianuale. Începem cu Parcul Între Lacuri pentru care s-a semnat contractul de proiectare și execuție, Parcul Tineretului care este pe o suprafață de 80 de hectare, Cetățuia, malurile Someșului, Parcul Armătura, parc în Bună Ziua, Parcul Farmec. Pentru prima dată, am prevăzut bani în buget pentru a achiziționa terenuri pentru parcuri în Bună Ziua, în Zorilor, Mănăștur – La Terenuri, pentru a crește calitatea vieții în fiecare cartier”, a spus Boc.

În acest an, vor fi cumpărate și locuințe sociale pentru categoriile defavorizate.

„De asemenea, pentru prima dată în buget avem bani prevăzuți pentru achiziționarea de locuințe sociale. Se vor finaliza locuințele de pe Ghimeșului și avem bani prevăzuți în buget pentru a achiziționa și de pe piață, locuințe sociale”, a precizat primarul.

Boc s-a plâns, pentru a nu se mai știa câta dată, de faptul că are un minus la buget, ceea ce îi îngreunează investițiile.

„Treburile nu stau roz deloc, din nefericire și am să vă dau exemplu cu cotele defalcate din impozitul pe venit, care reprezintă banii pe care noi îi primim înapoi ca urmare a resurselor financiare care se adună la Cluj din slujbele care se fac aici și din impozitele care se plătesc la Cluj din toate investițiile și din toate locurile de muncă. În 2017 am primit 92 milioane euro cote defalcate din impozitul pe venit care s-a realizat la Cluj, în 2018 am pierdut 28 milioane euro pe prognoză și am ajuns la 75 milioane euro. În 2019, avem prevăzute 99 milioane euro. La prima vedere lucrurile ar arăta bine, pentru că sunt 7 milioane mai mult decât în 2017, dar apar cheltuieli noi care ne sărăcesc bugetul cu 20 milioane euro pentru că de la bugetul local se vor suporta drepturile de asistență socială care până acum se suportau 90% de către guvernul de la București. Acum se suportă 100% de către Primărie”, a spus Boc.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 20 hours Sport
    DACĂ TOT DĂ ACEST ”GIGI BOCALI” AL CLUJULUI 2 MILIOANE DE EURO, U Cluj a avut o prestație execrabilă la Arad
  • Acum 21 hours Eveniment
    NU, nici asta nu e glumă de 1 Aprilie: Primăria Cluj-Napoca a pierdut procesul cu Curtea de Conturi, după ce a băgat peste 3 milioane de lei din bugetul local în buzunarele unor firme de salubritate. Nici județul nu e mai prejos: Urmează tura din acest an, de 31 milioane de euro prădată în salubritate
  • Acum 22 hours In vizor
    NICIO NOUTATE: Mediul privat ține economia României în spate. Pe banii privaților se face dezmățul bugetar
  • Acum 23 hours Politica
    NU E GLUMĂ DE 1 APRILIE, că guvernanții nu glumesc când buzunăresc: Ne paște un val nou de scumpiri
  • Acum 2 days In vizor
    Rareș Bogdan invocă ”forțe oculte“ care vor să-l compromită pentru că a deranjat la Bruxelles! Totul, după ce a apărut informația că ar fi cerut și el șpagă în scandalul de corupție de la Aeroportul Otopeni
  • Acum 2 days In vizor
    Mai ţineţi minte când Ziar de Cluj scria că “Pantelică de la “readepică” s-a pus pe şantajat operatorii de deşeuri cam fără frică”? Păi, pe anul 2022 a încasat de la operatorii de salubritate de peste 5 ori mai mult la Platforma temporară Pata Rât decât a plătit la CMID pentru eliminarea deșeurilor!
  • Acum 2 days Justitie
    EDUCAȚIE CU BĂTĂTORUL DE ȘNIȚERE: Un jandarm din Brașov, trimis în judecată la Tribunalul Militar Cluj, pentru rele tratamente și violență față de propriul copil. Pe ăștia îi caută cineva la cap când îi angajează?
  • Acum 2 days Din oras
    Cică și parcul ”Armătura” e aproape gata. Dacă și lucrătura aceasta arată a parc…
  • Acum 2 days Din oras
    AR FI DE RÂS, DACĂ NU AR FI DE PLÂNS: Directorul Eco Garden se laudă cu ce știe să facă UNTOLD într-o noapte: ”Am terminat de decopertat vechiul gazon”
  • Acum 2 days Politica
    Marcel Ciolacu, după negocierile cu vicepreședintele Comisiei Europene: ”Fermierii români vor primi ajutor din partea UE”
  • Acum 2 days Eveniment
    FRAUDĂ DE 2 MILIOANE DE EURO: Ucraineni cazați doar pe hârtie. Poliția a făcut descinderi și în Cluj
  • Acum 2 days Politica
    Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației
  • Acum 2 days Eveniment
    Bulgaria și România au înregistrat o scădere a prețurilor la energie electrică, ambele cu -8,44%
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE