In vizor

Cluj Arena, unicul stadion din Europa distrus an de an de festivalieri va avea niște iarbă unică pe continent

Cluj Arena, investiție cu care s-au mândrit ani la rând și Alin Tișe și Emil Boc, intră în modernizare. Stadionul a fost prost manageriat încă de la început, iar societatea cu același nume a intrat în faliment anul trecut. Conducerea Consiliului Județean Cluj se mândrește că odată cu noile lucrări, stadionul va fi cel mai modern din România și una dintre puținele arene din Europa care au gazon hibrid. Președintele forului județean nu a precizat că arena din Cluj este poate unica din Europa care este distrusă an de an de participanții Festivalului Untold. Anul trecut, mai multe scaune au fost rupte, pista de atletism a fost impracticabilă, iar gazonul a fost distrus în mai multe locuri.  

„Vrem să punem un gazon hibrid. După șapte ani de funcționare, practic nu am schimbat niciodată gazonl integral, stadionul arată și acum foarte bine ținând cont de faptul că cei din București l-au schimbat deja de 10 ori. Evident că vom avea și lucrări de reparații, vom schimba și infrastructura aferentă gazonului respectiv, drenajul și sistemul de încălzire. Vom continua cu acele luminatoare pentru schimbarea gazonului pe care le-am cumpărat pentru jumătate din gazon cu sistem de fotosinteză accelerat. După aceste investiții vom avea cel mai modern stadion din România și practic comparabil cu orice stadion din Europa.  Astăzi există două sau trei stadioane care au stadion hibrid în Europa”, a declarat, marți, Alin Tișe. 

Președintele Consiliului Județean este foarte mândru că stadionul va fi unic odată cu această investiție.  

„Mi-au explicat specialiștii că există o perioadă când trebuie să schimbi acest gazon pentru că nu se mai produce prin fotosinteză atât de repede iarba pentru regenerare plus curgerile, drenajul este afectat. Prin această investiție pe care o facem o să avem un stadion unic”, a spus Tișe.  

Citește și:

CJ Cluj investește niște lumină în falimentara Cluj Arena

După ce anunțat ca va cumpăra niște lumină, Consiliul Județean repară acoperișul Cluj Arena

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *